COMUNICAT DE PRESĂ
13.05.2009
De mâine, mai multe informaţii pentru utilizatorii de telefonie
Mâine, 14 mai, intră în vigoare decizia privind obligaţiile de informare a utilizatorilor finali de către furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului. Astfel, operatorii de telefonie au obligaţia de a-şi informa mai bine clienţii cu privire la serviciile oferite şi la tarifele practicate, iar aceştia din urmă vor putea lua o decizie corectă şi adecvată nevoilor proprii.
De mâine, toţi cei care vor intra în magazinele sau punctele de lucru proprii sau din reţelele de distribuţie ale partenerilor care oferă servicii de telefonie pe bază de abonament, vor putea citi pe un afiş expus în locuri uşor accesibile şi vizibile pentru public care sunt drepturile lor de informare în calitate de utilizatori ai serviciilor de telefonie. Totodată, ei vor fi informaţi cu privire la modalitatea de soluţionare a reclamaţiilor, care va fi detaliată într-un document înmânat la cerere sau la momentul încheierii contractului.
Personalul de vânzări al operatorilor trebuie să comunice clientului, verbal sau, dacă acesta solicită, în formă tipărită ori electronică, înainte de încheierea contractului, cel puţin următoarele informaţii: planul tarifar ales, inclusiv contravaloarea acestuia pe întreaga perioadă contractuală iniţială, precizând serviciile incluse – abonament lunar (numărul de minute/creditul inclus, dacă este cazul), extra-opţiuni, conectare/instalare, echipament terminal achiziţionat etc., după caz, cu toate taxele incluse; tarifele aplicabile pentru acces şi pentru apelurile naţionale, tarifele pentru apelurile efectuate în orele de vârf/în afara orelor de vârf (cu indicarea intervalelor orare corespunzătoare) şi condiţiile de utilizare a minutelor incluse sau a creditului inclus; durata minimă a contractului, precum şi co