Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Profesori evaluaţi de studenţi

Publicat in Adevarul, miercuri 13 mai 2009 ·

Dintre cei 142 de profesori ai Universităţii „Constantin Brâncuşi“, 107 au primit calificativul „foarte bine“. Studenţii de la cele cinci facultăţi din cadrul UCB au primit la începutul semestrului II chestionare de evaluare a profesorilor. „Nu se are în vedere evaluarea profesorilor, ci a cursurilor predate de aceştia. Aceste chestionare sunt un punct de referinţă pentru profesor, se pot vedea noţiunile care nu sunt clare pentru student, revenindu-se asupra lor“, a declarat Adrian Gorun , rectorul UCB. Modelul chestionarelor de evaluare a profesorilor de către studenţi a fost preluat de la Univesitatea din Cluj. Aceste chestionare au fost îmbunătăţite cu întrebări pe înţelesul tuturor studeţilor. Rezultatele i-au determinat pe reprezentanţi UCB ca la următoarea evaluare să nu dea chestionare tuturor studenţilor. „Vor fi date chestionare doar acelor studenţi care frecventează cursurile şi care au capacitate de evaluare“, a mai declarat Adrian Gorun.

Asistenţii şi lectorii mai apreciaţi decât profesorii

Rectorul universităţii consideră că asistenţii şi lectorii au obţinut calificative mai bune decât profesorii datorită faptului că sunt mai tineri şi că sunt mai apropiaţi de studenţi. Facultatea de Ştiinţe Economice a ieşit pe ultimul loc, cu cel mai mare număr de profesori care au obţinut calificativul „bine“. „Este normal să fie aşa pentru că această facultate este şi cea mai dezvoltată, sunt profesorii şi din alte centre, nu toţi sunt ai noşti, nu toţi au contract cu universitatea noastră“, a explicat rectorul Adrian Gorun. În fruntea clasamentului se află Facultatea Educaţie Fizică şi Sport şi Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic, care au obţinut punctaj maxim, fiind urmate de celelalte trei facultăţi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

#Alegeriprezidențiale 46,74 % prezența la vot, în județul Constanța, la orele 19.00

Ziua Constanta acum 24 minute
Prezența la vot la ora 19.00, în județul Constanța este de 46,74%, în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale. Potrivit ROAEP, sunt înscriși pe liste permanente - 612.895 de alegători, au votat 256.451 de alegători pe listele permanente și

Referendumul convocat de Nicușor Dan a fost validat: Prezența la urne a depășit pragul de 30%

Capital acum o ora
Bucureștenii au votat, iar referendumul convocat de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a atins pragul necesar pentru validare. Peste 31% dintre bucureşteni au votat duminică, până la ora 17.20.

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum 3 ore
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - O femeie care de 25 de ani nu mai are cetăţenie română a votat la o secţie de votare din Râmnicu Vâlcea. Poliţia a deschis dosar penal

News.ro acum o ora
O femeie care de 25 de ani nu mai are cetăţenie română a mers, duminică, şi a votat la o secţie amenajată în municipiul Râmnicu Vâlcea. Poliţia a fost sesizată şi face verificări cu privire la acest caz.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: MAI: Au fost 306 sesizări, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar 87 sunt verificate / Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

News.ro acum 10 ore
Peste 300 de sesizări au fost semnalate, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, iar 33 dintre acestea nu s-au confirmat şi 87 sunt în curs de verificare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Mo

Românii ar putea intra în Bulgaria FĂRĂ BULETIN încă de la 1 ianuarie. La granița cu Ungaria, încă șase luni de controale

Gandul acum 2 ore
Românii vor putea intra fără buletin în Bulgaria imediat după aderarea la Schengen terestru, chiar dacă controalele de frontieră vor continua timp de cel puțin șase luni. Informația reiese din textul acordului semnat vineri la Budapesta de miniștrii

Pământul se desparte de „mini-luna” sa temporară, care ar putea fi o bucată din Lună

Mediafax acum o ora
Rocă spaţială inofensivă se va îndepărta de Pământ luni, învinsă de forţa gravitaţională mai puternică a soarelui, dar se va apropia din nou pentru o scurtă vizită în luna ianuarie. NASA va folosi o antenă radar pentru a observa în ianuarie asteroid

REFERENDUM LOCAL ÎN CAPITALĂ - Primăria: BEC subliniază că bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indiferent de data la care au obţinut viza/ Cei care au votat la alegerile prezidenţiale, dar nu şi la referendum o pot face până la 21

News.ro acum 4 ore
Primăria Capitalei a transmis, duminică, o serie de precizări legate de votul la referendumul local, în conformitate cu o circulară emisă de Biroul Electoral Central (BEC). Astfel, bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indifere

Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Le-ați simțit?

Ziua Constanta acum 6 ore
Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Potrivit INFP, în ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:18 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 128

Diana Șoșoacă s-a filmat în cabina de votare, la alegerile prezidențiale, când a desenat o nouă casetă cu numele său și apoi s-a votat singură

Libertatea acum 5 ore
Diana Șoșoacă s-a prezentat, duminică, la o secție de votare din București. A transmis live pe TikTok din cabina de vot, acest lucru fiind interzis prin lege, votul având caracter secret.

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/4°
Constanta
acum

dum.

1°/6°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/3°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°