Autorul portughez spune că, dacă nu ar scrie, nu ar mai şti ce să facă cu viaţa lui, care ar rămâne fără sens.Deşi are nu mai puţin de 25 de cărţi şi e aclamat în toată lumea, Lobo Antunes ne-a declarat că nu se simte împlinit ca scriitor, că opera lui e incompletă. Adevărul: Aţi fost medic psihiatru, dar, la un moment dat, aţi renunţat să mai profesaţi şi v-aţi dedicat exclusiv scrisului. Când eraţi medic nu puteaţi să scrieţi?

António Lobo Antunes : Nu puteam. O carte te confiscă cu totul, nu te mai poţi ocupa şi de altceva. Când aveam 15 ani, i-am scris lui Celine. Era o scrisoare naivă, iar el avea reputaţia de a fi un tip dur. Cu toate acestea, mi-a răspuns cu un aer foarte tandru. Şi-mi zicea: „Tinere, spui că vrei să te apuci de scris. Nu face asta! Nu vei mai putea să mergi la cinema, să ieşi cu prietenii şi să te bucuri de viaţă ca orice băiat de vârsta ta.“

Atunci nu l-am crezut, apoi am realizat că avea dreptate. Literatura îţi mănâncă tot timpul şi toată energia. Fetele mele se plâng mereu: „Când eram mici şi aveam nevoie de tine, tu nu aveai niciodată timp pentru noi, că scriai.“ A fost complicat pentru ele, că au simţit că nu au avut tată.

Trăieşti cu o femeie şi ea ajunge să fie geloasă nu pe o altă femeie, ci pe literatură, care te acaparează. Mi s-a întâmplat asta. E, într-adevăr, greu să trăieşti cu cineva care e lângă tine, dar de fapt e absent. Victor Hugo spunea despre el însuşi: ”Sunt un om care se gândeşte la altceva.“ Rezultatul: soţia lui s-a dus cu Sainte-Beuve. Soluţia pentru o femeie să fie fericită alături de un scriitor este să facă un soi de alianţă cu munca lui.

Deci femeile din viaţa dumneavoastră au fost geloase pe literatură?

Nu au fost prea multe femei importante în viaţa mea. În faţa femeii, eu mă minunez încontinuu. Este o specie biologică diferită d