Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Birocraţii aleargă după datornici

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 13 mai 2009 ·

Compania de apă „Oltenia“ şi-a scos perso­nalul TESA la recuperat debite şi a descoperit branşări ilegale. Administratorul reţelei de apă a oraşului are de recuperat 12 milioane de lei de la craioveni.

Comisii constituite din trei, patru angajaţi ai furnizorului de apă în Craiova sunt zilnic trimise în cartierele oraşului pentru a scoate banii de la abonaţii rău-platnici. Cât de bine îşi fac ei treaba se va vedea în conturile Companiei, care a fost probabil dezamăgită de inspectorii din dotare, care aveau aceste atribuţii ca sarcină de serviciu. Vizate sunt atât asociaţiile de locatari, care reprezintă şi majoritatea abonaţilor, cât şi cele 20.000 de case racordate la reţeaua publică de apă potabilă. În rândul asociaţiilor de proprietari, în fruntea listei se află Asociaţia nr. 14 din cartierul 1 Mai, cu o datorie de 1,3 milioane de lei, urmată de Asociaţia nr. 24 din Craioviţa Nouă, cu un debit de nouă milioane de lei. „Pentru datornici s-au întocmit somaţii şi notificări în instanţă. De altfel, în acest an, compania a constituit comisii care merg pe teren tocmai pentru o rapidă recuperare a datoriilor pe care le au abonaţii, fie persoane fizice sau juridice“, a precizat Gabriela Chiriţescu, şef Birou relaţii cu publicul. În privinţa branşărilor ilegale la reţeaua de apă, numărul acestora a scăzut. Hoţii de apă sunt descoperiţi în urma unor sesizări făcute de vecinii „vigilenţi“ şi mai puţin în urma controalelor. Cei care vor să rămână „legaţi“ la conducta de apă vor fi obligaţi să achite contravaloarea unui consum pe o perioadă de un an, precum şi o amendă. Aceştia vor fi constrânşi să încheie un contract cu compania, devenind astfel abonaţi cu acte în regulă. Să nu mai vorbim de agenţii economici necontorizaţi, care sunt trecuţi ori la capitolul pierderi, ori la capitolul hoţie. În cartierele periferice ale Băniei, apa din reţeaua oraşului este folosită

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află azi dacă iese din închisoare. Instanța supermă, așteptată să se pronunțe asupra cererii de revizuire în dosarul Gala Bute

HotNews acum o ora
Fostul ministru al turismului Elena așteaptă joi ca magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să aprobe cererea sa de revizuire a pedepsei formulată în dosarul Gala Bute. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Insta

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum o ora
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

Consiliul JAI decide astăzi dacă România va intra în Schengen terestru

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă, joi, la sesiunea Afaceri Interne a Consiliului JAI, care va loc la Bruxelles, Belgia, unde se va discuta adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asu

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

POLITICO: Emmanuel Macron şi Donald Tusk discută joi despre trimiterea de trupe străine în Ucraina după încheierea războiului

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron va discuta cu premierul polonez Donald Tusk despre desfăşurarea unei forţe postbelice de menţinere a păcii în Ucraina atunci când cei doi se vor întâlni joi, la Varşovia, au declarat pentru POLITICO un diplomat a

Orban afirmă că Zelenski a „respins” propunerea de încetare a focului de Crăciun

Mediafax acum 20 minute
„La sfârşitul preşedinţiei ungare a UE, am făcut noi eforturi pentru pace. Am propus o încetare a focului de Crăciun şi un schimb de prizonieri pe scară largă”, a scris Orban pe X, adăugând că a fost „trist” că Zelenski a „respins şi a exclus în mod

40 de colete de articole pirotehnice, confiscate de polițiști! Acestea urmau să ajungă în mai multe județe, printre care și Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 11 decembrie a.c., acționând în baza Planului de acțiune „PIROTEHNIC 2024” și în urma activităților investigativ operative desfășurate, polițiștii Serviciului, Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Ilfov au efectuat un control la sediul

Ucraina - Bilanţul victimelor atacului rusesc asupra Zaporojie creşte la zece

News.ro acum o ora
Bilanţul atacului rusesc de marţi asupra oraşului Zaporojie din sudul Ucrainei a crescut la zece morţi, după ce a fost găsit cadavrul unei femei, a anunţat joi guvernatorul local, scrie AFP. O persoană se află încă sub dărâmături, a adăugat această

Horoscop pentru joi, 12 decembrie 2024! Se anunță o zi cu stări contradictorii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ziua este favorabila cumpărăturilor, cadourilor sau discutiilor legate de veniturile tale din activitatea desfasurata la un loc de munca. Vestile despre salarizare sau conditii de munca sunt neplăcute deocamdata, insa ai rabdare si incredere

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum 3 ore
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°