Cronicarul nostru de film, Anca Grădinariu, a adresat o scrisoare deschisă plină de reproşuri industriei cinematografice de peste Ocean. Dragă Hollywood,

Ştiu că e aproape vară şi că te gândeşti la vacanţă şi la cum să-ţi umpli buzunarele mai repede, acum că oamenii iau o pauză de la raţiune, şi că singura soluţie care-ţi vine în cap e să slobozi în lume încă o chestie cu supereroi. Totuşi... E cumva o glumă? Îţi baţi joc de mine?

Cum ai putut să-mi livrezi această gigantică bucată de c---t? Ei bine, vreau banii înapoi! Ce, consumatorul de film chiar n-are niciun drept? Că doar n-o fi mare lucru pentru tine.

Stai să-ţi fac un calcul: 15 lei (taxiul; am fost suficient de proastă să mă sperii c-o să pierd începutul) plus 16,5 lei biletul, plus 9 lei popcornul, plus 8 cola, plus 34 cocteilurile de după (serios, n-am găsit altă soluţie care să mă împiedice să nu mă arunc de la etajul doi direct în fântâna din mall), plus 15 lei taxiul înapoi (încă prea deprimată pentru transportul în comun) fac cam 100 lei (ştiu că şi ţie îţi plac cifrele rotunde). 32 de dolari.

Adică a 0,00000032 parte din bugetul filmului. Tot nelămurit? Ok, poate aşa înţelegi: cam cât plăteşti tu un figurant african pentru 100 de zile de filmare. Nu-i aşa că nu-i mult?

Ştiu, o să spui că am fost avertizată de trailerul inept şi de cronicile execrabile sau că aş fi putut să-l downloadez ilegal. Mă crezi sau nu, de fapt voiam să oftez decerebrat la Clive Owen în “Duplicity”, film pe care toate site-urile de profil îl anunţau la 19.30 când, de fapt, începea la 19.15 şi singura opţiune rămasă era “Wolverine” (miros aici o conspiraţie de marketing).

M-am gândit: cât de prost poate să fie? Păi foarte foarte foarte foarte foarte prost. Aşa că procedez ca în situaţia în care aş fi cerut un cotlet şi mi s-ar fi adus o pastă sc