Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, azi, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că minciunile spuse de guvernanţi îi fac pe cei din Opoziţie să considere că „nu există soluţie de continuare” cu actualul Guvern. „De câteva zile asistăm la un spectacol care, deşi se desfăşoară într-un context din ce în ce mai trist, un cotext dramatic pentru întreaga ţară, poate fi calificat cred ca o comedie a erorilor şi a minciunilor. Dumneavoastră, domnilor guve
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, azi, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că minciunile spuse de guvernanţi îi fac pe cei din Opoziţie să considere că „nu există soluţie de continuare” cu actualul Guvern.
„De câteva zile asistăm la un spectacol care, deşi se desfăşoară într-un context din ce în ce mai trist, un cotext dramatic pentru întreaga ţară, poate fi calificat cred ca o comedie a erorilor şi a minciunilor. Dumneavoastră, domnilor guvernanţi, aţi spus şi continuaţi să spuneţi fără nicio jenă foarte multe minciuni", a afirmat Antonescu.
Liderul PNL a menţionat că prima mare minciună spusă premierul Boc a fost în seara alegerilor, când, deşi nu se cunoşteau rezultatele, dar sondajele arătau că PD-L este cu ceva procente în urma PSD, a „strigat sus şi tare” că doreşte să facă guvern cu liberalii pentru că există compatiblilitate de program şi coerenţă de guvernare.
PSD, coautor la „risipa” Guvenului Tăriceanu
„Vreau doar să vă spun două lucruri. Dacă e adevărat, totuşi, ceea ce susţineţi despre dezastrul din 2008 al Guvernului PNL din 2008, atunci dumneavoasră minţeaţi în momnetul în care spuneaţi că aveţi compatibilitate de program şi că sunteţi gata să faceţi imediat guvern împreună cu noi”, le-a transmis liderul PNL celor din PDL.
El i-a acuzat pe social-democraţi că au foat „co-autori” la risipa de care este acuzat Guvenul condus de liberalul Călin Popescu Tărice