Ştie toate capitalele lumii, rezolvă adunări, scăderi şi înmulţiri ca un copil de clasa a V-a, scrie, citeşte, dar abia reuşeşte să desfacă ambalajul unei bomboane sau să se încalţe cu pantofii. Îl cheamă Răzvan. Are şapte ani. Ca să facă ceva trebuie să spună mai întâi "nu", iar după fiecare sarcină dusă până la capăt trebuie să primească recompensă. Răzvan are ochii negri. A crescut şi mama i-a tăiat buclele de fetiţă. "Bună ziua", spune el sfios, după uşă, cu privirea aţintită asupra mamei sale, care îl întreba de zor: "Cum spui musafirului nostru?". Roşu în obraji, cu mâinile agitate prin aer, Răzvan se aruncă în braţele mamei lui şi începe să o pupe.

"De ce ai fost nervos azi la grădiniţă?", îl întreabă mama, de-ndată ce a aflat de la tutorele care îl însoţeşte în fiecare zi cum s-a comportat cel mic printre copii. "Dansuri nu. Fac corect dansurile", spune copilul şi se ghemuieşte şi mai mult în braţele părintelui. În urmă cu trei ani, părinţii au observat că Răzvan nu mai vorbeşte şi "de cele mai multe ori parcă nici nu ne vedea sau nu ne auzea", îşi aminteşte mama copilului, Elena Nicolescu.

Îngrijorarea părinţilor că e ceva în neregulă cu copilul lor creştea la fel de mult precum se lărgea lumea pe care Răzvan şi-o construia în jurul lui. "Copilul este autist!" Vorbe dure, fără noimă la început pentru părinţii lui Răzvan. Verdict pus de medici abia târziu, după drumuri de luni întregi pe la mai toate spitalele pentru copii. Mama a renunţat la serviciu. Şi de-atunci construieşte în jurul fiului ei realitatea pe care cel mic de multe ori o ignora.

Cu grijă multă şi ore lungi de terapie, copilul a făcut foarte multe progrese. "Se îmbracă singur, mănâncă, merge la toaletă, este un copil extrem de inteligent", îl laudă femeia.

PROGRESE VIZIBILE

Până acum câteva săptămâni, cel mic lucra dimineaţa cu două pedag