Magistraţii de la Curtea de Apel Piteşti au dispus ieri ca observatorul Marcel Lică să fie cercetat în stare de libertate în dosarul “Corupţie în fotbal”. Cititi si:
Penescu: „E normal să te interesezi cine te arbitrează!”
Prunea a minţit că nu a vorbit cu Penescu
Penescu îi cere lui Prunea: ''Îl vreau pe Corpodean!''
Judecătorii au apreciat că nu se mai impune prelungirea mandatului de arestare preventivă.
Ceilalţi patru inculpaţi din acelaşi dosar, Cornel Penescu, Gheorghe Constantin, Liviu Făcăleaţă şi Cristian Libertatu nu au avut acelaşi noroc. Magistraţii au dispus pe numele lor prelungirea mandatelor.
Audieri noi la Piteşti
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Piteşti continuă audierile în dosarul „Corupţie în fotbal“. Ieri, în jurul orei 12.20, şi-a făcut apariţia la sediul DNA arbitrul central Lucian Dan, din Aiud.
O oră şi jumătate mai târziu, cavalerul fluierului a ieşit, dar nu a vrut să facă declaraţii. Lucian Dan a arbitrat meciurile disputate între FC Argeş-Gloria Bistriţa, terminat 1-1 şi Universitatea Craiova-FC Argeş, 1-0.
Tot ieri, la DNA a intrat şi arbitrul Mircea Toderici din Arad, fiind însoţit de doi avocaţi. Toderici a ieşit din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Piteşti în jurul orei 16.00.
Procurorii anticorupţie l-au audiat în legătură cu meciul pe care l-a arbitrat FC Argeş-Poli Iaşi, scor 3-0. “Am dat o declaraţie. Asta e tot. Nu comentez altceva. Nu mi-au spus dacă mai este nevoie să mă prezint”.