…sau, privind problema din alt unghi, cum ar fi sa afli ca ai crescut o viata intreaga copilul altcuiva? Si nu ma refer aici la cazurile de adoptie – unde, de bine de rau, partile (chiar daca nu si copiii) stiu la ce se inhama. Ma refer la cazurile – rarisime, ce-i drept – dar, totusi, cazuri – de copii incurcati la maternitate.

Cititi aici cazul unor femei care si-au aflat adevarata identitate 56 de ani mai tarziu!

http://www.cotidianul.ro/doi_copii_schimbati_la_maternitate_acum_56_de_ani_s_au_regasit_din_intamplare-84128.html

Inutil sa precizez, incidentul a fost prezentat si discutat pe larg si in presa de peste ocean.

Faptul asta divers – ca atatea altele pe langa care trecem fara sa zabovim mai mult de cateva secunde – ridica de fapt o serie de intrebari tulburatoare de-a dreptul. Daca te-ai nascut din parintii X si ai fost crescut (repet, din greseala) de catre parintii Y, in alt oras, eventual alta tara, alta educatie, alta mostenire, s.a.m.d., se cheama ca ai trait viata “altuia”? Cat e, pana la urma, nature si cat nurture? Cat gene, cat educatie? Cat virtu si cat fortuna, vorba lui Machiavelli?

Bun, daca familiile sunt relativ asemanatoare in toate privintele (ceea ce e aproape imposibil) mai treaca, mearga. Dar daca diferentele sunt ca de la cer la pamant?

Si-acum, dinspre partea parinteasca: cum ati reactiona afland ca ati crescut copilul altuia? Cum ati reactiona fata de “falsul” copil? L-ati iubi mai putin? (asta-i simplu – putin probabil). Dar cum ati reactiona fata de “original”? Care e copilul dvs, dar, in fond, un strain? Dar daca – haideti sa complicam putin povestea – ati afla ca “originalul” e genial la matematica, muzica sau fotbal (va mosteneste:), in vreme ce dvs. v-ati chinuit zadarnic ani in sir sa-i stimulati talentul tocmai in acea directie?

In fine, dar nu in cele din urma: crescute intr-o alta gener