Privind în urmă, este greu de înţeles de ce Oblemenco, un atacant cu clasă şi eficacitate maximă - de patru ori golgheter al campionatului nostru (1967, 1970, 1972, 1973) - nu a jucat nici un minut în meciurile oficiale ale naţionalei mari a României, rezervându-i-se doar „onoarea" de a juca în câteva partide amicale. Tricolorii au efectuat, în 1968, un turneu în America de Sud, Oblemenco a fost golgheterul tricolorilor în acel turneu, dar la revenirea în ţară, selecţionerul Angelo Niculescu l-a mai convocat la naţională pe Oblemenco doar o dată, apoi l-a uitat definitiv pe tunarul Ştiinţei la Craiova! În prima ligă din România a debutat sub culorile Rapidului, într-un meci disputat la Cluj în 5 iulie 1964, Ştiinţa Cluj - Rapid 3-1, Oblemenco marcând unicul gol al giuleştenilor. Rapidul însă l-a umilit, antrenorii de atunci ţinându-l pe Oblemenco mai mult rezervă. A revenit (în 1966) la Craiova, a făcut istorie şi a adus glorie pentru Ştiinţa, a fost la un pas de moarte în toamna lui 1972 (două operaţii de ulcer duodenal), dar a fost obligat să-şi încheie cariera de fotbalist la Galaţi, în liga a II-a (1977-1978). Ca antrenor, a câştigat cu Universitatea campionatul în 1980 (secund al lui Valentin Stănescu), eventul campionat-cupă în 1981 (ca principal), iar în 1982 duce Ştiinţa, în premieră pentru echipele de club din România, în sferturile Cupei Campionilor Europeni, dar după aceste performanţe a fost iarăşi obligat să plece din Craiova. Antrenează apoi alte echipe, Chimia Râmnicu Vâlcea, FC Olt, Sportul Muncitoresc Slatina, Pandurii Târgu Jiu, din nou FC Olt, Progresul Corabia, iarăşi Chimia Râmnicu Vâlcea. După ’90, a fost rechemat la Universitatea în mai multe rânduri, ca antrenor principal al echipei mari, director tehnic, director sportiv şi antrenor la satelitul de atunci al oltenilor, Constructorul - Universitatea. Nu a mai reuşit însă să repete performanţel