Dudu Georgescu şi-a adus aminte cu nostalgie de derby-urile anilor '70 şi a mărturisit că nu le-ar da la schimb cu nimic altceva
- Domnule Dudu Georgescu, cum trăiaţi pe vremuri partide dintre Dinamo şi Steaua?
- Pentru astfel de meciuri te pregăteai tot anu'. Nu cred că exista altceva mai important în România. Şi atunci era rivalitatea dintre dinamovişti şi stelişti, doar că nu exista atîta violenţă. Şi noi, jucătorii, ne contram ca între microbişti, ne răţoiam unul la celălalt şi ne mîndream cu rezultatele noastre, dar după meci beam o bere împreună. Acum nu mai e posibil aşa ceva, într-adevăr, şi lumea nu mai e aceeaşi.
- Ce sentimente vă încearcă atunci cînd revedeţi imaginile pe DVD-urile de colecţie?
- Am mai văzut cîteva, e ca atunci cînd revezi o fotografie de demult. Am şi amintiri frumoase, mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a oferit darul de a juca fotbal şi de a evolua la un club prodigios ca Dinamo!
- Vă aduceţi aminte de un derby deosebit?
- Sînt multe care pot intra la categoria «excepţional». Un exemplu: un 3-3 de spectacol, în '75, cu peste 80.000 de oameni în tribună, care au creat o atmosferă sud-americană. Poate că remiza a fost cea mai echitabilă, întrucît ocazii de gol au fost precum vedeţi în prezent la un meci de Champions League, din fazele avansate ale competiţiei. Eu am dat două goluri, dar am ratat şi-un penalty care ne-ar fi putut aduce victoria. Şi steliştii au avut şanse, juca la ei Răducanu, un maestru al driblingului, iar Iordănescu a avut o reuşită de aplaudat din lovitură liberă.
- V-ar fi plăcut să vă fi născut mai tîrziu? Aţi da derby-urile de atunci pentru cele de acum?
- Banii nu pot cumpăra momentele frumoase pe care le-am trăit. Făceam parte dintr-o generaţie de excepţie, alături de Dinu, Lucescu, Pîrcălab, Dumitrache, Nunweiller, Cheran şi alţii. Adversarii erau
