Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA şi Europa riscă zece ani de criză

Publicat in Adevarul, miercuri 13 mai 2009 ·

Doar stimularea „agresivă“ a economiilor poate scoate ţările din recesiune, susţine Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel. Statele Unite şi zona euro riscă să piardă un deceniu de creştere economică, dacă nu încurajează economiile şi nu „salubrizează“ sistemul bancar. Citiţi şi:

Krugman despre criza financiară: Ar fi trebuit să îmi dau seama

Câstigătorul Nobelului pentru economie se declară terifiat de actuala criză financiară

Avertismentul aparţine profesorului Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru economie. Aflat în aceste zile la Beijing, Krugman a făcut o serie de prognoze asupra situaţiei economice mondiale, preluate de Reuters.

„Operăm cu jumătăţi de măsură care ajută economia să şchiopăteze fără a se redresa şi cu măsuri care ajută băncile să supravieţuiască fără a fi cu adevărat prospere. Facem ceea ce au făcut japonezii în anii ‘90”, a comentat Krugman.

“Principala mea îngrijorare este că Statele Unite şi zona euro vor înregistra decenii pierdute, asemenea Japoniei, în anii 1990”, a afirmat el.

Krugman consideră că numărul angajărilor nu va creşte în 2009 şi 2010 în Statele Unite, unde rata şomajului a atins în aprilie 8,9%, maximul ultimilor 25 de ani. “Necesitatea şi urgenţa unui al doilea program de stimulare economică devine din ce în ce mai clară. Au nevoie de măsuri foarte, foarte puternice de stimulare”, a declarat americanul, referindu-se atât la ţara sa, cât şi la statele UE.

În viziunea lui Krugman, testele de stress derulate de guvernul SUA la cele mai mari 19 bănci americane “au câştigat timp” pentru Administraţia Obama, însă nu au răspuns întrebării dacă băncile au suficient capital pentru a-şi îndeplini rolul cheie în economie.

China acţionează periculos

Pe de altă parte, Krugman a lăudat China pentru implem

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac masiv de Crăciun. Ruşii au atacat cu rachete sistemul energetic ucrainean

Mediafax acum 56 minute
Ruşii au atacat cu rachete sistemul energetic ucrainean. Este vorba despre un atac de amploare care a vizat în special zona de est a Ucrainei. Autorităţile locale anunţă că sunt persoane rănite şi pagube însemnate în urma atacului din prima zi de Cr

Crăciunul - sărbătoarea familiei. Credinţe, obiceiuri populare şi superstiţii

News.ro acum 3 ore
Creştinii prăznuiesc naşterea lui Iisus Hristos, sărbătoare cu tradiţii religioase, obiceiuri populare şi superstiţii. Naşterea lui Iisus este şi cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea cronologică a vieţii Mântuitorului. Aceasta pare

Bilanţul victimelor ciclonului Chido din insula Mayotte a crescut la 39

News.ro acum 3 ore
Bilanţul victimelor ciclonului Chido din Mayotte, teritoriu francez din Oceanul Indian, a ajuns la 39 de morţi, prefectului insulei, transmite AFP. Între timp, Ministerul francez de Interne a actualizat numărul răniţilor la 4.136, dintre care 124 su

Ce semnificație au numele Cristian sau Cristina. Peste 700.000 de români își sărbătoresc onomastica în prima zi de Crăciun

Libertatea acum 12 ore
Peste 700.000 de români își sărbătoresc onomastica pe 25 decembrie, în prima zi de Crăciun. Dintre aceștia, cei mai mulți bărbați poartă numele de Cristian, 329.311, în timp ce la femei, cele mai multe sărbătorite au prenumele Cristina - 286.876.

HotNews vă urează Crăciun fericit!

HotNews acum 10 ore
​Echipa HotNews.ro vă urează un Crăciun fericit și sărbători frumoase alături de cei dragi!

Horoscop pentru miercuri, 25 decembrie 2024. Unii nativi au creativitatea accentuată

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Se pare ca vin bani si bunuri fie de la partenerul de viata, fie din colaborarile in care esti implicat. Chiar sunt sanse bune sa semnezi acorduri pentru alte proiecte care promit venituri substantiale pe termen lung. Totul este sa nu te gr

O furtună puternică a făcut ravagii în Capitală. Un șofer a provocat un accident rutier evitând un copac rupt de vânt. Un copil a ajuns la spital după impact VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Autoritățile locale, împreună cu pompierii și Poliția, au intervenit în sectorul 1 al Bucureștiului, pe bulevardul Kiseleff, unde ploaia și vântul puternic au transformat drumul într-o adevărată pistă cu obstacole. Crengi și chiar trunchiuri de copa

Un mort şi 14 răniţi într-o lovitură rusă asupra oraşului Krivoi Rog

G4Media acum 10 ore
Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 14 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski situat în centrul Ucrainei, au anunţat autorităţile locale, relatează agenția de știri AFP, citată de Ager

„Trump, animal, nu te-atinge de canal”. Manifestaţie împotriva lui președintelui ales al SUA în Panama

Adevarul acum 27 minute
Aproximativ o sută de persoane au manifestat marţi în faţa Ambasadei Statelor Unite în Panama după ce preşedintele ales Donald Trump a ameninţat că va cere restituirea canalului interoceanic dacă acesta din urmă nu va reduce nivelul tarifelor pentru

O femeie din Bacău a furat în Ajun de Crăciun un seif cu 400.000 de euro din casa părinților și apoi a dispărut

Libertatea acum 13 ore
Un incident a zguduit localitatea Horgești din județul Bacău în ajunul Crăciunului. O femeie este suspectată că a furat un seif cu 400.000 de euro din casa părinților săi, conform informațiilor furnizate de Antena 3 CNN.

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/4°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
Iasi
acum

mie.

2°/6°
joi

0°/3°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

2°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/3°
sâm.

-1°/4°
Timisoara
acum

mie.

3°/7°
joi

0°/6°
vin.

1°/6°
sâm.

-0°/4°