Fostul arbitru argentinian Horacio Elizondo, care l-a eliminat pe Zinedine Zidane în finala Cupei Mondiale din 2006 (Italia - Franţa 1-1 şi 5-3 după executarea loviturilor de departajare), a declarat pentru un ziar cubanez că a rămas în relaţii bune cu legendarul fotbalist francez, retras şi el din activitate.
Zidane a fost eliminat în minutul 110 al finalei, după ce l-a lovit cu capul pe italianul Marco Materazzi.
"L-am revăzut ultima dată în 2007, în Spania, la Murcia, cu ocazia unui forum. Atunci am petrecut împreună patru zile agreabile. Evident, am vorbit de acel episod", a afirmat Elizondo, aflat în Cuba pentru un stagiu organizat de FIFA.
"A fost cea mai mediatizată eliminare din cariera mea. Pentru el nu a existat vreo controversă legată de decizie. Am căzut de acord că nu era nimic de spus în privinţa eliminării", a adăugat Elizondo.
"Arbitrez de mai mulţi ani în ţara mea, unde fotbalul poate fi uneori foarte violent şi pătimaş de asemenea pe plan verbal. În aceste condiţii, am ceva experienţă, cu atât mai mult cu cât am beneficiat şi de un antrenament destul de important pe acest plan", a spus Elizondo.
Din 2007, acesta este responsabil cu formarea arbitrilor în sânul Federaţiei Argentiniene.