Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Severin/Hoţii de fier vechi devastează mormintele

Publicat in Adevarul, miercuri 13 mai 2009 · ·

Cimitirele aflate în cartierele periferice Severinului, sau în localităţile din vecinătatea municipiului, au fost devastate de persoane necunoscute, localnicii susţinând că este vorba doar de hoţii de fier vechi. Mormintele şi cavourile au fost sparte, din ele furându-se aproape tot ce înseamnă fier. Mânerele de la capacele cavourilor, crucile de fier şi chiar şi candelele au devenit o sursă de bani pentru cei ce trăiesc de pe urma vânzării fierului vechi. De departe, cel mai vitregit cimitir este cel situat în cartierul severinean Dudaşul Schelei, loc din care s-a furat tot ce este metal, iar majoritatea cavourilor şi crucilor arată de parcă aici au cu căzut bombe. „E vai de noi. Cei dragi nouă, cei care au trecut în lumea de dincolo, nu au pace şi odihnă nici în pământ. Pentru noi, cei rămaşi în viaţă este un chin, că acum trebuie să reparăm toate stricăciunile. Şi asta înseamnă bani. Nu am depus plângere la poliţi că şi aşa nu se face nimi. Este vorba de hoţii de fier vechi şi nu avem ce face în asemenea cazuri. Este păcat însă că s-a ajuns până la a distruge mormintele pentru câţiva lei”, susţine tanti Lenuţa, o localnică ce zilnic trece pragul cimitirului să vadă ce au mai furat hoţii.

„Este o faptă reprobabilă”

Referitor la ce se întâmplă în cimitirele din vecinătatea oraşului, consilierul pe probleme de media al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, preot viorel Vlăducu, susţine că toate acestea sunt fapte reprobabile şi este păcat că o parte a societăţii civile nu are nici cel mai mic respect pentru aceste locuri. „Este o faptă reprobabilă, un păcat pentru cine nu respectă un mormânt. Suntem creştini şi trebuie să credem în îndreptarea acestora, trebuie să îi iertăm şi să ne rugăm pentru cei ce nu respectă canoanele bisericeşti. Sau ei ar trebui să se pocăiască”, susţine Viorel Vlăducu.

„Nu sunt  cazuri de profanări”

Am sesizat şi n

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cu ce îl contrazice Călin Georgescu pe George Simion: „Este imposibil așa ceva”

HotNews acum 7 ore
Călin Georgescu a afirmat, miercuri seară, că îl va ajuta pe „protejatul” său „mai tânăr în tot ceea ce face”, într-o evidentă referire la liderul AUR, George Simion, calificat în finala prezidențială. Doar că în ceea ce privește intenția declarată

Evaluarea Națională la clasa a II-a 2025. Elevii susțin astăzi proba la Matematică şi explorarea mediului

HotNews acum 57 minute
Evaluarea naţională la clasa a II-a continuă, joi, 15 mai, cu proba la Matematică şi explorarea mediului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevii vor avea la dispoziție 45 de minute pentru rezolvarea testelor. Evaluarea Naţiona

The Guardian: Europa se pregăteşte pentru o „super duminică” electorală

News.ro acum 4 ore
Milioane de alegători din România, Polonia şi Portugalia vor vota în acest weekend în cadrul unei „super duminici” electorale care va determina cursul democraţiilor lor într-un moment de tensiuni politice, comerciale şi economice sporite, relatează

Finală de coșmar la revenirea lui Denis Drăguș » Galatasaray a câștigat Cupa Turciei

Gazeta Sporturilor acum o ora
Trabzonspor a pierdut miercuri seară finala Cupei Turciei, 0-3 cu Galatasaray. Denis Drăguș a fost introdus de antrenorul Fatih Tekke în minutul 60.

Pe cine trimite Putin la Istanbul. Kremlinul a anunţat componenţa delegaţiei ruse la negocierile cu Ucraina

HotNews acum 8 ore
Vladimir Putin a semnat un ordin „cu privire la componenţa delegaţiei Federaţiei Ruse pentru discuţiile cu Ucraina”, a anunţat miercuri seară Kremlinul. În condiţiile în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îl provocase pe Putin să se întâ

CNN: Zgârie-nori de lux, terenuri de golf şi criptomonede: Afacerile în expansiune rapidă ale familiei Trump în Orientul Mijlociu / „Întotdeauna am avut instinctul de a face bani”

G4Media acum o ora
Legăturile de afaceri ale familiei Trump cu Orientul Mijlociu au crescut de peste trei ori de la primul mandat al preşedintelui, a constatat o monitorizare CNN a tranzacţiilor, inclusiv o serie de proiecte noi anunţate de când acesta a revenit la Ca

VIDEO George Simion, alături de Giorgia Meloni: „Cineva din presa românească spune că nu ne aflăm pe agenda dumneavoastră”/ Ce scrie presa italiană

HotNews acum 8 ore
Candidatul AUR în finala prezidențială, George Simion, a publicat miercuri seară o înregistrare video, pe contul său de TikTok, în care apare alături de premierul italian, Giorgia Meloni, în contextul în care politicianul român acesta s-a aflat marț

Manelistul Jador, pozitiv la opiacee, după ce a fost oprit în trafic de poliţiştii din Capitală

HotNews acum 10 ore
Cântăreţul de manele Jador a fost oprit, miercuri seară, de poliţiştii din Bucureşti pe o stradă din Sectorul 5, iar testarea a arătat rezultate pozitive la opiacee. El a fost condus la INML în vederea prelevării de mostre biologice. „În jurul orei

Trump nu se va deplasa în Turcia pentru negocierile Rusia-Ucraina

G4Media acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump, aflat în prezent într-un turneu în Orientul Mijlociu, nu se va deplasa joi în Turcia pentru discuţii directe între Rusia şi Ucraina, a declarat miercuri un oficial american, citat de Reuters, transmite News.ro. Su

Donald Trump nu mai merge la Istanbul. Pe cine a trimis să îl reprezinte la negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina

Libertatea acum 13 ore
Donald Trump a anunțat că nu va participa la discuțiile de pace dintre Rusia și Ucraina, care vor avea loc joi la Istanbul. În locul său, președintele american a desemnat o delegație oficială, anunță Reuters.

Vremea

București
acum

13°
joi

9°/24°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/13°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

13°
joi

9°/22°
vin.

6°/10°
sâm.

7°/12°
dum.

7°/19°
Constanta
acum

14°
joi

10°/18°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

7°/16°
dum.

6°/17°
Timisoara
acum

10°
joi

7°/23°
vin.

4°/15°
sâm.

7°/17°
dum.

6°/20°