Fermierii mai au la dispoziţie două zile pentru depunerea declaraţiilor anuale cu privire la laptele produs şi comercializat. Cei care nu vor respecta termenele riscă penalizări sau chiar pierderea cotei.
Termenul-limită pentru depunerea declaraţiilor anuale de cotă de lapte este 14 mai. Toţi producătorii deţinători de cotă de lapte pentru vânzări directe, precum şi cumpărătorii trebuie să depună aceste declaraţii anuale privind vânzările, respectiv livrările, realizate în anul de cotă 2008/2009. Cu două zile înainte de termenul-limită, doar 16% din posesorii de cotă de lapte din fermierii doljeni s-au conformat legislaţiei în vigoare şi au depus declaraţiile. „Până la această dată, doljenii au depus aproximativ 3.000 de declaraţii, din cele 17.778, câte trebuia depuse“, a declarat Georgeta Ionică, şef Serviciu regional cotă de lapte Craiova, din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Dolj. Aceasta a explicat că nici la nivel de regiune situaţia nu este mai bună. În Oltenia, din cele 72.000 de declaraţii, au fost depuse doar aproximativ 10.000, adică 13,88%.
Pierderea cotei, un minus în dezvoltarea regională
Pentru fiecare zi calendaristică de întârziere după termenul-limită, producătorii şi cumpărătorii riscă penalizări de 0,01%, calculate din cantitatea alocată pentru vânzări directe, respectiv pentru livrări. Chiar şi aşa, fermierii vor putea fi păsuiţi încă o perioadă scurtă de timp.
„Potrivit legislaţiei, după 14 iunie se vor emite somaţii pentru cei care nu au depus declaraţiile şi dacă nici atunci nu vor fi depuse, producătorii vor pierde drepul de a comercializa laptele, prin retragerea cotei la rezerva naţională“, a precizat Georgeta Ionică.
Odată cota trecută la rezerva naţională, reîntoarcerea acesteia în regiune nu se va face integral, ceea ce va afecta dezvoltarea domeniului de