Firma Ortoprofil demarează mâine la Oradea o campanie de depistare a scoliozei în rândul elevilor.
Statisticile arată că în România există, numai în evidenţa Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti, 13.000 de cazuri de copii care au deformări de ax ale coloanei vertebrale, în special scolioză. Scolioza este o deviere a axului coloanei vertebrale în planurile frontal, sagital şi orizontal. În general, apare la coloana toracică sau în partea de jos a spatelui (coloana lombară). Cele mai frecvente cazuri (80%) sunt întâlnite la fete, cauza fiind factorii endocrini şi genetici. Scoliozele se evidenţiează mai ales în timpul pubertăţii.
Pe primele locuri la scolioză
Statisticile arată că ţara noastră este pe primele locuri în lume în ceea ce priveşte frecvenţa scoliozelor grave, mulţi copii din România fiind depistaţi tardiv, deşi un simplu control periodic i-ar putea salva de o intervenţie chirurgicală. "O cauză a apariţiei scoliozei este şi lipsa de informare a părinţilor, care nu îşi duc copiii la controlul periodic. Fetele sunt, de cele mai multe ori, cele care îşi roagă părinţii să le ducă la doctor pentru că vor să fie drepte", spune Vargancsik Tekla, reprezentant Ortoprofil România. "Dacă părinţii, cadrele didactice, cât şi medicii ar conştientiza cât de grave pot deveni aceste probleme ale coloanei, am reuşi să reducem semnificativ afecţiunile grave ale coloanei vertebrale la adulţi", mai spune sursa citată.
Campanie națională
OrtoProfil Prod România organizează o Campanie de Informare Naţională prin care îşi propune să contribuie la diagnosticarea şi tratarea precoce a deviaţiilor coloanei vertebrale. Campania urmăreşte conştientizarea importanţei depistării precoce a scoliozei la copii, informarea părinţilor asupra importanţei controalelor periodice ale coloanei. În