Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trafic auto riscant peste podul de la Latinu

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 13 mai 2009 ·

* podul peste râul Buzău este în reparaţii de vreo trei ani, iar până în momentul de faţă s-a reuşit finalizarea unui singur sens de mers, pe care şoferii intră alternativ * circulaţia este dirijată cu ajutorul unui semafor care, periodic, este scos din funcţiune, fapt ce duce la un risc uriaş de accidente

Pe lângă faptul că este mult îngreunată de starea deplorabilă a carosabilului, circulaţia autovehiculelor pe drumul naţional 23 Brăila-Focşani mai e şi strangulată, la propriu, în dreptul podului peste râul Buzău, din localitatea Latinu. Acest pod a fost inclus într-un program de reparaţii în 2006, dar a avut ghinionul să intre pe mâna unor firme care mai mult au pierdut timpul decât au lucrat.

"Hidrotehnica" Galaţi a obţinut contractul pentru amenajarea malurilor râului şi consolidarea pilonilor de susţinere, iar "Drumuri şi Poduri" SA Brăila s-a angajat să reabiliteze partea superioară, carosabilul pe unde circulă maşinile. Lucrările au înaintat în ritm de melc, iar după amânări succesive, termenul de finalizare a fost stabilit pentru luna iulie a.c. Se pare, însă, că "Hidrotehnica" a intrat în faliment şi nu mai poate finaliza partea de amenajare a malurilor. La rândul său, măcinată de un conflict intern între cei doi acţionari principali - Viorel Balcan şi Petrică Herăscu - firma "Drumuri şi Poduri" a lucrat sporadic şi abia a reuşit să finalizeze asfaltarea unui singur sens de mers. Din această cauză, intrarea autovehiculelor pe pod se face alternativ, accesul fiind dirijat cu ajutorul unui semafor. De multe ori, însă, semaforul respectiv nu funcţionează, lăsând şoferii să acceseze podul pe propriul risc. Aşa se întâmpla, de exemplu, sâmbătă, 9 mai: semaforul era oprit, iar conducătorii auto se încadrau pe singura bandă de mers disponibilă, riscând să se ciocnească cu cei ce veneau din sensul opus. "Am primit mai multe sesizări din partea şoferilor

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 9 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 9 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 6 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 8 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primăriile vor putea decide unde și dacă mai permit funcționarea sălilor de jocuri de noroc, spune Cseke Attila

Mediafax acum o ora
„Astăzi, primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcționarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizația de funcționare va fi dată de autoritățile locale”, a

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Horoscop 18 iulie 2025. Zodia care intră în posesia unei sume URIAȘE de bani

Cancan acum 11 ore
Horoscopul zilei de vineri, 18 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei intra în posesie unei sume enorme de bani! Fie că e vorba despre o moștenire sau despre o mărire de salariu, banii trag la tine mai mult decât niciodată! Ai grijă la detalii

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°