Campionatul naţional de Taekwondo pentru copii şi cadeţi este programat în acest weekend. Intrarea este liberă, iar evenimentul este promovat de Comitetul Olimpic Român. Clubul Taekwondo Mureş şi federeaţia română de specialitate au programat între 16-17 mai la Sala Sporturilor din Târgu Mureş turneul final al Campionatului Naţional de Taekwondo, la categoriile copii şi cadeţi. Cu începere de la ora 9.00, atât sâmbătă, cât şi duminică, micii sportivi vor încânta asistenţa cu lovituri şi procedee pretenţioase de luptă. Promotorul evenimentului este Federaţia Română de Taekwondo, iar partenerul competiţiei este Comitetul Olimpic Român.
„În momentul de faţă ne-au confirmat prezenta 300 de sportivi de la cluburi din toată ţara. Taekwondo Mureş va alinia la competiţie 35 de sportivi din ambele categorii de vârstă, cu care sperăm să obţinem performanţe cât mai bune”, ne-a declarat Octavian Bigu, instructor la clubul mureşean de Taekwondo.
Principalele candidate la titlul naţional sunt cluburile din Bucureşti, Cluj, Constanţa şi Hârşova, pe lângă cel din Târgu Mureş, care este unul dintre cele mai bune din ţară. „Tocmai s-au întors îm ţară 5 sportivi de-ai noştri de la un turneu din Belgrad, unde au obţinut o medalie de aur, una de argint şi două de bronz. La ediţia trecută a Campionatului Naţional, copiii noştri au câştigat 4 medalii de aur, 5 de argint şi 8 de bronz, aşadar sperăm să avem rezultate îmbucurătoare şi la ediţia de anul acesta”, a completat Octavian Bigu.
Intrarea la eveniment este liberă, astfel încât toţi mureşenii care doresc să-i încurajeze pe micii sportivi pot participa la eveniment. Taekwondo este o artă marţială de origine coreeană, faimoasă în special pentru loviturile înalte cu piciorul, aşadar spectatorii vor avea parte de un spectacol sportiv de zile mari.