Institutul Geologic al României organizează sâmbătă, 16 mai, la Muzeul Naţional de Geologie, "Noaptea dobrogeană", care cuprinde o serie de manifestări incluse în cea de-a cincea ediţie a programului european "Noaptea Muzeelor".
În cadrul acestora, organizatorii vor fi reprezentate principalele comunităţi care locuiesc în spaţiul dobrogean. Motiv pentru care Institutul Geologic al României va organiza acest eveniment în colaborare cu Societatea Culturală Aromână, Uniunea Democrată a Turcilor din România, Uniunea Democrată a Turco-Tătarilor Musulmani - filiala Constanţa şi Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România.
În acest context, "Noaptea Muzeelor" se va deschide începând cu orele 18.00 prin atelierul de creativitate "Culoare, formă şi tradiţie în Dobrogea", dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 10 ani, care se va desfăşura între orele 18.00 - 18.45 si 19.00 - 19.45. În cadrul acestui atelier, copiii vor realiza marionete de hârtie reprezentând principalele comunităţi umane din spaţiul dobrogean, îmbrăcate în costume populare tradiţionale, specifice fiecărei etnii. Participarea la această manifestare se va face prin înscriere la numărul de telefon: 021 212.89.52.
Publicul adult este aşteptat, între orele 18.00 - 19.00, la întâlnirea cu exploratorul solitar Alin Totorean care, în cadrul prelegerii "Învingător în lupta cu deşertul australian", va vorbi publicului despre peripeţiile, riscurile şi farmecul ultimei sale expediţii, pe care a făcut-o recent în Australia. Tot sub semnul aventurii se va afla şi conferinţa "Cetatea Halmyris", susţinută de prof. dr. Mihail Zahariade, şeful al Centrului de Tracologie de la Institutul de Arheologie Vasile Pârvan. Peste doar puţin timp, între orele 19.45 - 20.00, Muzeul Naţional de Geologie îl va avea invitat pe marele canoist român Ivan Patzaichin, în calitatea sa de personalitat