Doi români şi-au propus ca anul acesta să ajungă în îndepărtata Groenlandă. La aproximativ un mileniu de când temerarii vikingi au descoperit acest ţinut, un echipaj românesc le calcă acum pe urme.
Constantin Lăcătuşu şi Cornel Coman, alpinişi cu ştate vechi, se pregătesc să înfrunte frigurile Groenlandei şi să traverseze complet calota glaciară a ţinutului alb. Este vorba de un traseu de circa 600 de kilometri, care va fi parcurs pe schiuri de la est la vest, pe la Cercul Polar de Nord, pe o rută mai lungă cu 100 de kilometri decât cea parcursă de celebrul explorator norvegian Fridtjof Nansen. Traversarea completă a acestui imens ţinut (al doilea ca mărime după Antarctica) reprezintă una dintre marile provocări şi încercări ale omului. Nici o echipă românească nu a parcurs, până acum, o calotă glaciară insulară sau continentală pe schiuri, pe o distanţă de peste 500 de kilometri, şi nici nu a rezistat în condiţii polare, timp de o lună, fără sprijin din exterior.
Românii au promis că vor urca - pentru prima dată în istoria alpinismului nostru - vârful Gunnbjornsfjeld, din Munţii Watkins, cel mai înalt pisc din Groenlanda şi din Arctica. Surprizele pe care ni le pregătesc compatrioţii noştri nu se opresc însă aici - vor urma ascensiunea în premieră mondială a unui vârf virgin de pe insulă; realizarea unui film documentar şi a unui material fotografic de excepţie; abordarea unui stil expediţionar ecologic şi efectuarea unor observaţii de teren care să contribuie la cunoaşterea impactului încălzirii globale şi a modificărilor climatice recente asupra reliefului glaciar groenlandez. Ascensiunea unui vârf virgin, oriunde în lume, constituie o performanţă unică, o şansă de a intra în cartea de aur a alpinismului mondial. Autorii primei ascensiuni sunt cei care raman in analele alpinismului, iar ascensiunile ulterioare vor fi doar repetari. @N_