Candidaţii la europarlamentare se confundă în municipiul Vulcan, Valea Jiului cu cei din Parlamentul României, din cauză că cei din urmă mai au încă afişe şi bannere de la parlamentarele din toamnă. Sursa: Marius MitracheSursa: Marius Mitrache
1 /.
Senatorul Cosmin Nicula sau deputatul Cristian Resmeriţă, deşi lucrează în Parlament de câteva luni în municipiul Vulcan încă mai candidează, dacă e să ne luăm după bannerele aflate încă pe stradă. Adevăraţii PSD-işti i-au lăsat pe cei doi foşti candidaţi pe clădirile proprietate personală, lucru ce a creat puţină confuzie în rândul localnicilor.
„Tot ei candidează şi la europarlamentare, sau nu?”, ne întreabă o femeie. „Nu ştiu cine sunt candidaţii la europarlamentare, că în afară de Nicula şi Resmeriţă, care au afişe de mult timp prin oraş nu prea am mai văzut şi alţi candidaţi”, spune Marian Dumitru, pensionar.
Primarul Gheorghe Ile susţine că nu are cum să intervină pentru a da jos bannerele deoarece sunt amplasate pe proprietăţi private, iar proprietarii nu s-au conformat adreselor de la primărie.
„Bannerele respective sunt pe clădiri particulare, eu le-am trimis înştiinţare să le dea jos, dar încă nu au făcut-o. Locurile pentru amplasarea afişelor din acesta campanie sunt curate şi pot fi utilizate de candidaţii la Parlamentul European, în timp ce la particulari...pot face orice”, declară Ile.
Confuzia este mare iar locuitorii din Vulcan sunt de-a dreptul bulversaţi acum când a început canmpania pentru europarlamentare şi nimeni nu ştie cu cine votează.
CITIŢI AICI ÎNTREGUL ARTICOL.
CITIŢI MAI MULTE PE SITE-UL DEDICAT EUROALEGERILOR:
www.evz.ro/europarlamentare/