Fundaţia Crucea Alb-Galbenă oferă îngrijiri medicale gratuite, pe baza recomandărilor medicale, în cele şase sectoare ale Bucureştiului (şi plătite la cererea pacienţilor). Are statut de utilitate publică şi este primul furnizor acreditat şi autorizat pentru asistenţa la domiciliu. Printre finanţatorii ei se numără instituţii de stat (Consiliile locale, Ministerul Muncii, CASMB), dar şi private (United Way România). Unul dintre segmentele de populaţie căruia fundaţia i se adresează este cel alcătuit din vîrstnici imobilizaţi la domiciliu.
Asistenţii lor merg din casă în casă, avînd în custodie cazuri extrem de grave. Cei mai norocoşi au familii, alţii sînt singuri-cuc. Crucea Alb-Galbenă vine la ei în general de două ori pe săptămînă şi le acordă strict îngrijirile medicale. În cazul în care există, familiile duc greul igienei bolnavilor imobilizaţi... În cazul în care nu...
Monica Iorgulescu este asistentă de cîţiva ani buni la fundaţie. Îşi cunoaşte pacienţii aproape ca pe membrii propriei familii şi-i tratează ca atare: se vede că îi pasă de ei. Le ştie slăbiciunile, bunele şi relele... Cu maşina ei matusalemică facem cîteva curse într-o zonă în care unii dintre noi nu s-ar înghesui să calce: Rahova-Ferentari. Despre prima doamnă la care mergem, Monica spune că e un caz fericit. Doar dintr-un singur punct de vedere: Constanţa Popescu, de 85 de ani, din Bucureşti, are o familie care o iubeşte, care stă cu ea şi-i acordă toate îngrijirile necesare. Din alt punct de vedere, ea trăieşte, de un timp bun încoace, cu o gaură în cap. Un carcinom, care a ajuns la os, şi nu mai poate fi operat încă o dată, pentru că doamna suferă de inimă şi nu ar rezista. Fiul ei îmi spune că pe acolo se vede creierul cum pulsează. În cameră pluteşte un miros îngrozitor, fără scăpare. De la aceeaşi rană. "Sînt de pe lîngă Piteşti, de lîngă Cîmpulung. Am lucrat greu, la cau