Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bonă, de cinci luni în moarte clinică în Austria

Publicat in GAZETA de SUD, joi 14 mai 2009 ·

Ioana Daju se află de cinci luni în moarte clinică într-un spital din Austria, din cauză că familia ei nu dispune de fondurile necesare pentru a o aduce acasă. O tânără din Târgu Jiu încearcă de cinci luni să-şi aducă acasă mama care se află în moarte clinică într-un spital din Austria. Cristina Munteanu, de 23 de ani, nu dispune de suma necesară pentru transportul mamei sale cu o ambulanţă dotată în mod corespunzător. Ioana Daju, de 60 de ani, este ţinută în viaţă doar de aparate. Medicii nu i-au mai dat nici o şansă de supravieţuire, dar au fost receptivi la doleanţele familiei de a nu o deconecta de la aparate. Dacă Ioana Daju ar fi declarată moartă, cheltuielile de repatriere ar fi de mii de euro. Cristina Munteanu este singura fiică a Ioanei Daju. Aceasta are nevoie de 6.500 de lei pentru aducerea mamei sale de la spitalul din Austria. Tânăra nu dispune de aceşti bani pentru că se confruntă cu probleme financiare deosebite. Aceasta nu mai are un loc de muncă şi este nevoită să-şi ducă existenţa, împreună cu cei doi copii minori, doar din salariul minim pe economie al soţului. „Ca să o aduc în ţară conectată la aparate, cei de la ambulanţă au cerut aproximativ 6.500 de lei, bani cu care ar fi asigurat transportul. Eu nu am suma respectivă şi nici posibilitatea de a o strânge. Din ianuarie am încercat să obţin ajutor din partea autorităţilor, dar nu s-a putut face nimic", a spus Cristina. În contul deschis de Cristina nu a fost depus nici un leuIoana Daju, mama Cristinei Munteanu, a plecat în luna ianuarie spre Anglia, unde urma să lucreze ca bonă. Însă, pe drum, în timp ce se afla pe teritoriul Austriei, femeia a suferit un atac cerebral. A ajuns în stare foarte gravă la spital, dar medicii nu au mai reuşit să o salveze, în ciuda eforturilor pe care le-au făcut. De atunci, mama Cristinei Munteanu este ţinută în viaţă doar cu ajutorul aparatelor. Tânăra a făcut

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu a prezentat declaraţia dată la Securitate despre plecarea din ţară a prietenului său

News.ro acum o ora
Crin Antonescu a prezentat, joi, declaraţia dată la Securitate despre prietenul său care a părăsit ţara. El a citit declaraţia într-o conferinţă de presă, arătând că nu este vorba despre o notă informativă. Crin Antonescu a citit declaraţia dată în

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum o ora
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

USR atacă la Înalta Curte decizia „periculoasă” a Curții de Apel București

HotNews acum o ora
USR a anunțat, joi, că va face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei luate de Curtea de Apel București, care a stabilit că partidul nu poate face campanie pentru Nicușor Dan în cursa prezidențială. Partidul a descris deciz

Amplă acțiune de control la nivel național! Furnizorii de energie electrică verificați de comisarii ANPC!

Ziua Constanta acum 3 ore
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va desfășura în perioada 17 aprilie – 16 iunie 2025,o amplă acțiune de control la nivel național, având ca scop verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind prote

„Maru”, dealerul lui Vlad Pascu, arestat preventiv!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul București a decis azi, 17 aprilie 2025, ca Tudor Duma, alias „Maru” dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Potrivit procurorilor DIICOT, la data de 17 aprilie 2025, procurorii DIICOT- Structura

Avertizare ANM cod galben de ploi şi vijelii până vineri noapte. Ce zone sunt afectate de fenomene severe

Libertatea acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o alertă de vreme rea în majoaritatea regiunilor, valabilă de joi până vineri noapte, dar și mai multe avertizări cod galben de vânt în zone din Moldova, Oltenia și Banat.

Trei cercetători rătăciţi, salvaţi de jandarmi după o misiune de zece ore FOTO

News.ro acum 5 ore
Trei cercetători care s-au rătăcit în zona montană Terca, judeţul Buzău, au fost salvaţi de jandarmii montani în urma unei misiuni de căutare-salvare care a durat aproximativ zece ore. Alarma a fost dată miercuri, în jurul orei 10:00, printr-un apel

Marea Britanie interzice brânza și carnea din UE. Iată motivul

Ziua Constanta acum 6 ore
Guvernul Regatului Unit a introdus o interdicție temporară pentru turiştii care aduc brânză şi produse din carne din UE, încercarcând să prevină răspândirea febrei aftoase, relatează BBC. Restricțiile se aplică indiferent dacă mărfurile sunt ambalat

Republica Moldova va organiza alegeri parlamentare „cruciale” la 28 septembrie

News.ro acum 3 ore
Parlamentul Moldovei a votat joi pentru organizarea de alegeri parlamentare pe 28 septembrie, într-un vot care ar putea reduce semnificativ numărul de locuri deţinute de partidul pro-european PAS al preşedintei Maia Sandu. Cursa electorală se precon

Mădălin Hodor: Declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate are două pagini. Noi am văzut-o pentru că pe baza acestei declaraţii am şi dat verdictul de necolaborare cu Securitate

News.ro acum 3 ore
Istoricul Mădălin Hodor, vicepreşedinte al CNSAS, a declarat joi că declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate, după plecarea din ţară a prietenului său, are două pagini, el arătând că în baza acestui document, Consiliul a dat verdictul de neco

Vremea

București
acum

22°
joi

10°/24°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
Iasi
acum

22°
joi

10°/23°
vin.

11°/22°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

12°
joi

9°/19°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

12°/27°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

27°
joi

15°/27°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/19°
dum.

10°/21°