Un studiu realizat de cel mai mare portal imobiliar naţional, www.imobiliare.ro, care a urmărit evoluţia preţurilor în luna aprilie 2009, arată că apartamentele din blocurile construite înainte de 1990 sunt în cădere liberă.
Potrivit sursei citate, ritmul de scădere a costurilor înregistrate în Constanţa este mai puţin accelerat decât în Bucureşti, Timişoara sau Cluj-Napoca. La sfârşitul lunii aprilie, preţul unui metru pătrat într-un apartament cu o cameră a ajuns la 1.382 euro. Întreaga locuinţă se putea achiziţiona la 41.000 euro, cu 2.000 euro mai puţin faţă de începutul lunii analizate. Cele mai ieftine astfel de apartamente se găsesc în cartierele Far, IC Brătianu şi Cazino. În ceea ce priveşte apartamentele de două camere, la sfârşitul lunii precedente, preţul mediu a coborât până la 1.300 euro/mp. Un astfel de apartament, de 50 mp, ajunge acum la un preţ mediu de 65.000 euro, în timp ce la începutul lui aprilie era de 68.000 euro. Potrivit www.imobiliare.ro, cea mai atractivă zonă din oraş, privind costurile, rămâne Tomis III, cu preţuri de vânzare de 45.000 euro pentru un apartament de două camere. În aceeaşi perioadă a anului, un metru pătrat într-un apartament de trei camere ajungea la 1.360 euro, în scădere faţă de luna anterioară. Aşadar, o astfel de locuinţă, de 71 mp, putea fi găsită la preţul de peste 90.000 euro. „Pe piaţă există oferte publicate de proprietari sau agenţii imobiliare sub acest preţ în mai multe zone din oraş, dintre care amintim Dacia", precizează echipa de la www.imobiliare.ro. „Lipsa de lichidităţi a avut un rol determinant în blocarea pieţei rezidenţiale. Vorbim însă, în acest moment, şi de un blocaj de natură psihologică. Chiar dacă nevoia de a avea o locuinţă continuă să se manifeste, potenţialii clienţi sunt mult mai precauţi când vine vorba de valoarea investiţiei pe care trebuie să o acopere dintr-un împrumut luat pe o