După 20 de ani de sughiţuri, de forţări şi frustrări, democraţia românească se află pe punctul de a face un nou pas. Renunţarea la sistemul centralizat este, sunt de acord, o reformă îndelung amânată. Probabil că dacă această măsură ar fi fost luată în urmă cu 10 sau 15 ani, sistemul s-ar fi maturizat până acum şi, spre exemplu, proiectele care priveau comunităţile locale ar fi fost mai bine implementate.

Dar fiindcă e mai bine mai târziu decât niciodată, nu ne rămâne decât să salutăm decizia descentralizării şi să avertizăm, aşa cum probabil ar fi făcut-o presa în urmă cu 10 sau 15 ani, asupra pericolelor care pândesc această măsură:

1. Mai multă putere pentru baroni. Cu toate pârghiile puterii în mână, cu posibilitatea de a numi după bunul plac orice şef şi şefuleţ de la grădiniţă până la spital, cu acces la fonduri de sute de ori mai mari decât până acum şi cu posibilitatea de a le dirija acolo unde ştie că este mai bine, orice şef de judeţ care acum are grijă de firmele proprii ori ale rudelor, îşi va consolida feuda şi va impune regulile după care va juca piaţa. Mult mai mult decât o face acum.

2. Lipsa finanţării. În măsura în care felul cum se va face finanţarea în sistemul descentralizat este, la momentul actual, total neclar, grija bugetarilor pentru propriile salarii ar putea să capete proporţii. Cu atât mai mult cu cât criza economică a dat şi acum bătăi de cap guvernului să facă rost de bani pentru plata oamenilor din sistem şi pentru pensionari. Prin urmare, pericolul ca un judeţ ca Brăila, fără mare trecere la ministeriabilii bucureşteni, să aibă probleme nu ar fi improbabil în cazul în care finanţarea sau sursele de finanţare nu vor ţine cont de particularităţile fiecărei comunităţi în parte.

3. Lipsa controlului asupra deciziilor din plan local. Cu prefecţi aflaţi la mâna unor preşedinţi de partid, care une