Consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), Adrian Vasilescu, susţine că în 2009 creşterea salariilor nu trebuie să depăşească nivelul ratei inflaţiei, estimată la 4,4% pentru acest an. „Din păcate, o creştere salarială peste rata inflaţiei nu este posibilă. Deja suntem într-o uşoară depăşire cu această creştere pe lunile ianuarie, februarie şi martie, dar, în acest an, în ciuda cererilor sindicale, nu putem sări calul”, a declarat, la
Consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), Adrian Vasilescu, susţine că în 2009 creşterea salariilor nu trebuie să depăşească nivelul ratei inflaţiei, estimată la 4,4% pentru acest an.
„Din păcate, o creştere salarială peste rata inflaţiei nu este posibilă. Deja suntem într-o uşoară depăşire cu această creştere pe lunile ianuarie, februarie şi martie, dar, în acest an, în ciuda cererilor sindicale, nu putem sări calul”, a declarat, la Iaşi, Adrian Vasilescu, citat de Mediafax.
„Guvernul are dreptul să se întrebe de unde bani?”
Vasilescu a adăugat că sindicatele au dreptate când cer majorarea salariilor, dar, în acelaşi timp, şi „Guvernul are dreptul să se întrebe de unde bani?”.
Vasilescu susţine că Fondul Monetar Internaţional (FMI) va fi atent la corelarea indicatorilor şi poate pune presiune pentru ca Guvernul să nu crească salariile într-un an electoral.
Consilierul guvernatorului BNR a mai spus că indiferent de „glasurile politice” care vor apărea, logica e simplă, pentru că „lefurile nu pot creşte peste eficienţa economică”.
„Majorările nejustificate înseamnă inflaţie sau, altfel spus, ce dai cu o mână, iei cu alta. În companiile private se observă o grijă din acest punct de vedere”, a declarat Vasilescu.
„Efectele crizei pot dura şi 20 de ani”
Cât priveşte prognozele existente în privinţa duratei crizei economice, Adrian Vasilescu a spus că