Fiecare generaţie îşi alege un obiect de revoltă. S-ar spune că recurenţa acestor insurecţii oferă un argument în favoarea progresului: să nu lăsăm lumea aşa cum am găsit-o, nu? Ea poate fi ameliorată. În realitate, putem doar să limităm răul, atunci cînd violenţa lui ne periclitează demnitatea elementară. Cred că regula potrivit căreia "fiecare generaţie schimbă ceva esenţial" funcţiona şi înainte de 1789. Ea a devenit însă mult mai vizibilă odată cu epoca revoluţiilor. De la bătălii între elite, s-a trecut în stradă. E doar o diferenţă de scară.
Generaţia mea a reacţionat împotriva comunismului care se transformase într-un cancer social. Mă întreb însă care va fi obiectul de revoltă al tineretului român născut după 1989? Dacă noi (cei născuţi la începutul anilor ’60) ne-am dorit dispariţia comunismului " şi am trăit-o euforic, înaintea unor dezamăgiri previzibile " cei de azi nu par să-şi fi cristalizat programul. Pînă la criză, consumau. Acumulau. Călătoreau. Îşi schimbau jobul cu unul mai bine plătit. Trăiau bucuria de a iubi, de a petrece cu prietenii o seară agreabilă. Acum, distanţa lor hedonistă faţă de soarta politică a ţării şi scîrba faţă de establishment-ul de tranziţie vor costa mult mai usturător. Nimeni nu a pregătit o elită alternativă. Nimeni nu s-a gîndit că pestriţa "renaştere capitalistă" a unei Românii care urcă încet, dar sigur, poate degenera într-un coşmar făcut din şomaj, incertitudine, datorii insolvabile şi lipsa oricărui obiectiv asumabil.
Un amic din Anglia, întors pe meleagurile natale, îmi spunea că a regăsit (cel puţin la Bucureşti) atmosfera unei "menajerii cu maimuţe turbate". Nu vă mai spun la ce se referea, mai ales dacă v-aţi păstrat obiceiul de a vă uita pe canalele de televiziune autohtone. Pe acest fond zoologic, mă întreb dacă revolta actualului tineret român va fi comodă şi sterilă sau, dimpotrivă, creativă ş
