Producătorii eco autohtoni spun că nu simt criza pentru că în fiecare an se confruntă cu greutăţi: lipsa pieţelor de desfacere autohtone, a publicităţii, credite bancare cu dobânzi enorme, lipsa sprijinului pentru acest sector care produce alimente mai "curate", dar în cantităţi mici comparativ cu agricultura convenţională.

Producătorii în sistem ecologic din România ar trebui să primească o medalie pentru rezistenţă, în condiţiile în care s-au luptat cel mai adesea cu sisteme legislative incoerente, cu politici la fel de fără viziune, cu uite subvenţia, nu-i subvenţia şi cu o birocraţie greoaie. Sunt aproape 4.000 de producători de acest fel în România şi par a fi singurii care nu resimt criza, poate tocmai pentru că n-au cunoscut prosperitatea fără greutăţi. Cele mai mari probleme ale lor nu sunt legate atât de viitorul agriculturii fără chimicale, care rămâne la mare căutare, ci de pieţele de desfacere în ţară - şi le-ar dori peste tot şi mai uniforme ca putere de cumpărare -, de educare şi informare pentru consumatori şi de o legislaţie coerentă. Potrivit statisticilor oficiale, la nivelul anului 2008 erau peste 3.940 de producători şi peste 159 de comercianţi, faţă de 24 de comercianţi existenţi în 2006 şi cu puţin peste 3.300 de producători, în acelaşi an.

Oficialii se declară satisfăcuţi, investitorii în agricultura ecologică spun însă că s-au descurcat singuri, luptându-se cu birocraţia impusă de sistemele româneşti de la nivelul comercializării şi al organizării afacerii. Dar şi cu întârzieri la plata finanţărilor europene, care i-au înglodat în credite la bănci. Cu toate acestea, nu resimt criza.

FERMĂ DE CRIZĂ

Clujeanul Ioan Pop şi-a înfiinţat singura fermă avicolă ecologică din Transilvania exact în "anii gripei aviare". A început în 2005, iar anul trecut a obţinut toate certificările de fermă producătoare de