Mai întîi, a apărut Dimensiunea Nordică " o iniţiativă de cooperare a Uniunii Europene cu ţările din nordul spaţiului comun, adică Norvegia, Rusia şi Islanda. Deşi am fost preocupat mereu de teme care aveau o mai puternică legătură cu România, mărturisesc că am păstrat viu un oarecare interes pentru această iniţiativă pe care am urmărit-o, cu admiraţie, de departe. Este cea mai veche iniţiativă de acest gen a Uniunii Europene şi, nu numai de aceea, cea mai de succes. Încă de la prezentarea Dimensiunii Nordice ca proiect al Uniunii, la Consiliul European de la Luxemburg din decembrie 1997, aproape nu a existat nici un Consiliu European la care să nu se adauge valoare, substanţă şi experienţă acestui subiect. Promotorii săi " firesc, ţările din nordul UE " au ştiut mereu să convingă Uniunea de importanţa proiectului, să asigure finanţare şi sprijin politic necesar. Dimensiunea Nordică funcţionează bine pe domenii cît se poate de variate, de la cooperare economică, la securitate civilă şi de la gestiunea frontierelor la protecţia mediului. Sigur, nu trebuie să înţelegem faptul că, prin intermediul Dimensiunii Nordice, UE a reuşit să impună Rusiei un alt ethos politic. Spre deosebire de proiectul similar din Sud, Dimensiunea Nordică nu şi-a propus asemenea obiective enorme. Ci doar asigurarea unei convieţuiri civilizate în spaţiul nordic a actorilor care se întîmplă să fie acolo. Faptul că trei dintre actorii Dimensiunii " adică UE, Norvegia şi Islanda " sînt, în mod natural, promotorii unor valori cultural-politice similare stimulează succesul proiectului.
În 2005, UE lansează Parteneriatul Euro-Mediteranean (PEM), mai cunoscut sub numele Procesul Barcelona. Nu are viaţă lungă din multe motive, dar cel mai evident este apariţia în prim-planul liderilor europeni a ambiţiosului Nicolas Sarkozy. Încă în campania electorală pentru prezidenţialele franceze din 200
