António Lobo Antunes Ordinea naturală a lucrurilor trad. Micaela Ghiţescu, Editura Humanitas Fiction, Colecţia „Raftul Denisei“, Bucureşti, 2009, 296 p. Cartea lui António Lobo Antunes Ordinea naturală a lucrurilor demonstrează că proza se poate scrie după ritmul şi sunetul poeziei, gen cu care are din ce în ce mai multe trăsături comune şi de care se deosebeşte din ce în ce mai puţin. Romanul cu care scriitorul portughez a cunoscut consacrarea mondială reprezintă o veritabilă simfonie a memoriei – pe de o parte a memoriei individuale a unor eroi ce nu pot trăi decît în trecut, pe de altă parte a memoriei colective din timpul regimului lui Salazar, una dintre cele mai negre perioade din istoria recentă a Portugaliei. Romanul lui António Lobo Antunes este o naraţiune în care prezentul este confiscat în totalitate de trecut. Ar fi prea puţin dacă am spune că personajele din Ordinea naturală a lucrurilor nu pot învinge memoria sau că nu se pot despărţi de trecut. Prezentul naraţiunii este anihilat în totalitate de experienţa traumatică a personajelor. „Toate acestea s-au petrecut demult pentru că totul s-a petrecut demult chiar şi ceea ce tocmai se întîmplă acum ş…ţ totul s-a petrecut simultan într-un an sau o lună sau un minut din viaţa mea pe care nu reuşesc să le determin exact, unde înainte şi după posedă o identică textură care mă exclude, la fel cum s-a întîmplat înainte de naşterea mea“, mărturiseşte unul dintre personajele din romanul scriitorului portughez. Tematica memoriei, deosebit de prezentă în cărţile lui António Lobo Antunes, este reluată în Ordinea naturală a lucrurilor printr-o povestire formată din monologurile/relatările personajelor care trăiesc şi resimt coşmarul unei dictaturi, chiar şi după ce aceasta a fost învinsă. Lisabona de după Revoluţia din 1974 este un spaţiu al schimbărilor, al transformărilor sociale. Pentru eroii lui Antunes, s