Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul Boc merge mai departe

Publicat in Jurnalul, joi 14 mai 2009 ·

Prima moţiune de cenzură pe care PNL şi UDMR au făcut-o cadou Guvernului Boc, la aproape şase luni de la preluarea mandatului, a fost respinsă ieri, fără emoţii, de plenul reunit al Camerelor Parlamentului.

Cu 272 de voturi "împotrivă" şi 130 "pentru", moţiunea de cenzură "Marea păcăleală PD-L-PSD", prin care opoziţia cerea demiterea Guvernului Boc pentru lipsa de coerenţă în aplicarea măsurilor anticriză, a picat la votul secret cu bile. Prezent la dezbaterea moţiunii, premierul Emil Boc le-a reproşat liberalilor voalat că sunt invidioşi că economia începe să meargă bine, iar acest lucru îi deranjează.

Pentru a demonstra că lucrurile merg bine, Boc a enumerat câteva dintre realizările Guvernului condus de el: stabilitatea cursului de schimb, scăderea ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale, încetinirea ritmului de creştere a şomajului, inflaţia în uşoară scădere, revigorarea sectorului construcţiilor, creşterea exporturilor în luna martie.

OPOZIŢIE

Sala apatică şi plictisită a mai înviat doar când a luat cuvântul liderul liberal, Crin Antonescu, cel care a reuşit să mai încingă spiritele, deşi a avut un discurs tehnic. "Aţi minţit împreună, guvernaţi împreună", le-a spus el partenerilor de guvernare. PD-L-ului, liderul liberal i-a amintit că şi-a dorit să facă un Guvern cu PNL, iar acum îi reproşează "dezastrul lăsat de Executivul Tăriceanu". Celor de la PSD le-a cerut să se alăture liberalilor pentru eliminarea inpozitului forfetar, bazându-se pe faptul că social-democraţii au criticat această măsură.

Antonescu a amintit de "scandalul zilnic" dintre PD-L şi PSD, "care se fac unii pe alţii scizofrenici şi expiraţi". El a acuzat risipirea banilor publici pentru clientela politică a celor două partide şi a criticat "frica" de piaţa liberă şi de măsurile liberale ale actualilor guvernanţi. Unul dintre dem

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Companii aeriene din Turkmenistan, EAU, Kazahstan şi Israel îşi suspendă temporar zboruri către Rusia

News.ro acum 58 minute
Mai multe companii aeriene anunţă că-şi suspendă zborurile către oraşe ruseşti, decizii care intervin după ce experţi şi Washingtonul au estimat că prăbuşirea de crăciun a unui avion de linie aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines ar fi putu

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum 14 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu - „Voucherele de vacanță rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului”

Ziua Constanta acum 59 minute
Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, acestea fiind opţionale. Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum 53 minute
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°