Regiunile de dezvoltare care nu accesează fondurile nerambursabile repartizate de Uniunea Europeană şi Ministerul Dezvoltării riscă să piardă finanţările disponibile, în favoarea regiunilor mai active în acest domeniu, a anunţat ministrul Dezvoltării Regionale, Vasile Blaga, în timpul şedinţei Comitetului de monitorizare al programului operaţional regional 2007-2013, care se desfăşoară în 14 şi 15 mai în Poiana Braşov. Sursa: Octavian Cocoloș „Din toamnă vom aborda posibilitatea realocării fondurilor, atât între axele prioritare, cât şi pe domeniile principale de intervenţie. Dacă în continuare se vor declara neinteresate anumite regiuni de dezvoltare, nu vom avea ce face şi vom transfera fondurile către cei care au proiecte. Nu ne putem permite să stăm până la calendele greceşti şi să nu atragem fonduri europene“, a declarat ministrul Blaga, în urma analizei stadiului implementării Programului Operaţional Regional (POR).
Bucureşti Ilfov, „catastrofal“ la utilizarea fondurilor Potrivit ministrului Blaga, fără a socoti proiectele de infrastructură de transport (Axa 2 POR), pe primele locuri în utilizarea fondurilor europene disponibile pe regiuni de dezvoltare se află Regiunea Nord-Est, care a depus 226 proiecte în valoare de 222 milioane euro, aflate în diferite faze de evaluare, având un grad de utilizare a fondurilor de 35,7% şi Regiunea Centru, cu 131 proiecte, 134 milioane euro solicitaţi şi 32,9% grad de utilizare a fondurilor. La extrema cealaltă se află Regiunea Sud, „repetentă la mai toate capitolele“, cu 44 de proiecte depuse, în valoare de 33 milioane euro şi 4,8% grad de utilizare a fondurilor şi Regiunea Bucureşti – Ilfov, catalogată de ministru drept „catastrofală“, cu un grad de utilizare de 1,7%.
Doar patru contracte de lucrări semnate
Ministrul spune că deşi numărul contractelor de finanţare pe POR a crescu