"Este posibil să trăieşti o viaţă de mare satisfacţie sub ocrotirea legii", spunea unul dintre cei mai preţuiţi judecători americani, Justice Wendell Oliver Holmes, Jr.

Legea este locul libertăţii. În spaţiul delimitat de lege suntem liberi să ne căutăm fericirea şi bunăstarea. În afara legii nu mai există dreptate. Când legea e greşită, manipulată sau aplicată cu rea intenţie, cât ar fi dreptatea noastră de dreaptă murim cu ea în braţe. Asta înseamnă că legea, deci cadrul de funcţionare a libertăţii, cere nu doar drepturi individuale, ci şi reguli comune, preluate şi asumate în numele întregii societăţi.

Românii, într-o mare majoritate, după cum arată sondajele de opinie, cred că în ţara lor legea nu se aplică la fel pentru toţi, că legile pot fi greşite sau pot fi modificate cu mare uşurinţă de Guvern. La întrebarea "Ce e legea?" trebuie să răspundem precizând ce suntem obligaţi s-o respectăm şi ce înseamnă că nu o mai respectăm. O lege vagă nu este o lege sau, aşa cum se vede atât de des, e o lege nedreaptă.

Problema gravă cu care ne confruntăm apare când politicienii zilei răspund la întrebarea: "Care e funcţia legii?". Mulţi de la putere spun că funcţia legii este de a realiza un anume scop fixat de puterea politică. Problema este că scopul puterii justifică în egală măsură supunerea faţă de lege, la fel ca şi încălcarea legii. Ordonanţa Guvernului 37/2009 este un exemplu perfect. "Vom numi în funcţii publice de răspundere pe cei care ne sunt devotaţi", spun guvernanţii.

Devotamentul se măsoară în prima etapă în plata sumei cerută (de partid, cică) pentru ocuparea funcţiei. Într-o ţară a minciunii... Nu! Ţara mea nu e o ţară a minciunii! Deci, într-un sistem politic care funcţionează prin minciună şi şpagă dreptatea nu mai e recunoscută. Nu are nici faţă, nici profil. E un vis, o arzătoare dorinţă a celor ce-şi