Primarii de comune şi oraşe din judeţul Gorj nu prea se preocupă de desfăşurarea campaniei electorale
pentru alegerile
europarlamentare, foarte multe dintre panourile de afişaj rămânând goale.
Primarilor din Gorj nu le mai „arde“ de campania electorală pentru alegerile europarlamentare, cu toate că majoritatea sunt şi şefi de partide. Edilii par preocupaţi mai degrabă de soarta bugetelor locale şi de cum să facă rost de bani pentru a acoperi plata lucrărilor de investiţii angajate pentru anul în curs. Nici cetăţenii nu sunt interesaţi de oferta partidelor, care, cel puţin la Târgu Jiu, nu au fost preocupate să lipească afişe cu publicitate electorală pe panourile special montate. 160 dintre acestea au rămas goale, semn că şi prin bugetele partidelor suflă vântul. „Dacă în toamnă partidele se băteau pe spaţiile de afişaj de la Târgu Jiu, acum, aproape jumătate sunt goale. Poate spre sfârşitul campaniei vor mai apărea afişe“, a declarat Ion Tudor, directorul executiv al Poliţiei Comunitare din Târgu Jiu.
Nu au „chef“ de europarlamentare
Edilii din Gorj nu mai par la fel de dispuşi să se implice în campania electorală: „Eu nu mă mai apuc să mint lumea pentru parlamentari. Noi ne uităm la buget şi vedem că nu mai avem pe unde să scoatem cămaşa“, a declarat Aristide Şerbănescu, primarul comunei Schela, din partea PSD. Primarul din Urdari, Mihai Calotă, a afirmat că este implicat în obţinerea de fonduri europene: „Dacă vor voturi, candidaţii n-au decât să vină să le ceară. Am mers la Bucureşti, la Compania Naţională de Investiţii, pentru obţinerea de fonduri pentru o sală de sport. Pentru campanie vom începe zilele acestea să alergăm“, a declarat Calotă. Ştefan Lupu, edilul liberal din Stejari, nici nu vrea să audă de politică, fiind doar vicepreşedinte la organizaţia locală a PNL: „Pentru campanie poate să alerge preşedin