In 27 de tari de pe continentul european se va juca timp de cateva saptamani o bizara comedie a democratiei, ca in improvizatiile papusarilor prin balciurile medievale. Pe diverse tribune ridicate in piete sau pe platourile studiourilor de televiziune isi vor face aparitia ciobani analfabeti imbogatiti peste noapte, sefi de partide anagramati, nationalisti demagogi convertiti brusc la spiritul universal, afaceristi esuati in politica, fii, fiice, nepoti si nepoate de demnitari, finantatori de campanii sau oameni din umbra ai cabinetelor ministeriale, actori reciclati, foste manechine siliconate si cativa rari oameni politici adevarati, dornici sa ia un nou start, gesticuland si perorand ca sa-si castige locul in viitorul Parlament al Europei. Aproape toti vor ataca teme generale care au fost deja melitate si pe la alte alegeri interne, ajungand invariabil la acuzatii politicianiste si atacuri la persoana.
Se va abuza mult de sintagma Uniune Europeana. Dar e aproape sigur ca nici un program electoral cu adevarat european nu va fi prezentat. La ce bun? Lucrurile serioase sunt plicticoase, si mai toata lumea crede ca postul de parlamentar european nu e decat o sinecura. Trista Europa! Pe vremea cand se calatorea cu postalionul sau pur si simplu pedestru, se gandeau la destinul Europei spirite luminate, ca Suly, Jean-Jacques Rousseau, Saint-Simon, Novalis sau Victor Hugo, nu camatarii vremurilor noi. Acei mari visatori isi imaginau o zi cand Europa va avea un parlament al statelor europene infratite. Il avem acum si nu stim la ce serveste! Ideile lor circulau cu folos, starneau entuziasm, si chiar daca pareau utopice, transmiteau de la o generatie la alta convingerea ca Europa nu-si va putea gasi pacea si prosperitatea decat printr-o uniune liber consimtita a natiunilor europene.
Iata ca ea s-a infaptuit, partial, ba se vorbeste chiar de ex
