Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia Europeana a autorizat schema de ajutor de stat privind salvarea unor agenti economici

Publicat in Cuvantul Liber, joi 14 mai 2009 ·

- Economic - nr. 303 / 14 Mai, 2009 Recent, Comisia Europeana a autorizat schema de ajutor de stat privind salvarea agentílor economici din portofoliile Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) si Ministerului Economiei, in vederea depasirii efectelor crizei economico-financiare mondiale. Schema are ca obiectiv salvarea intreprinderilor mici si mijlocii avandu-se in vedere sprijinirea temporara si reversibila a companiilor aflate in dificultate ca urmare a crizei economico-financiare. Bugetul total estimat al schemei este de 30 milioane euro, dintre care 15 milioane sunt alocate pentru anul 2009, iar sumele necesare sustinerii bugetului schemei vor fi alocate de la bugetul de stat, prin bugetul AVAS si al Ministerului Economiei. Valoarea maxima a ajutorului de stat care poate fi acordat unui beneficiar in cadrul schemei este egala cu echivalentul in lei a 2,5 milioane euro, iar ajutorul de stat care se acorda in baza schemei consta in credite pe o durata care nu depaseste 6 luni, cu o rata a dobanzii egala cu rata de referinta adoptata de Comisia Europeana pentru Romania, majorata cu 1 la suta (in prezent, rata de referinta este de 17,29 la suta). Beneficiari pot fi agenti economici din toate sectoarele de activitate, cu exceptia sectorului carbunelui si otelului, agriculturii, pescuitului si acvaculturii. Numarul maxim estimat de beneficiari in cadrul schemei este de 15, iar durata schemei de ajutor de stat de salvare este de doi ani, respectiv 2009_2010, cu posibilitatea prelungirii cu un an, in situatia in care criza economico-financiara mondiala se mentine. FLORENTIN DEAC - Economic - nr. 303 / 14 Mai, 2009 Recent, Comisia Europeana a autorizat schema de ajutor de stat privind salvarea agentílor economici din portofoliile Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) si Ministerului Economiei, in vederea depasirii efectelor cri

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Pericol în curtea unui cămin cu 72 de bătrâni din judeţul Constanţa – Elicea unei eoliene funcţionează necotrolat din cauza vântului / Vârstnicii, relocaţi / Casele pe o rază de 250 de metri, evacuate / Trei rezervoare cu GPL, în apropiere - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Elicea unei eoliene din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, funcţionează necotrolat din cauza vântului. Eoliana este amplasată la zece metri de un cămin cu 72 de vârstnici, iar în apropierea sunt trei rezervoare cu GPL. Vârstnicii au fost re

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 12 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 7 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 10 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 10 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 10 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Horoscop joi, 26 decembrie. Ce rezervă zodiilor a doua zi de Crăciun

Adevarul acum 10 ore
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de joi, 26 decembrie. Află ce rezervă a doua zi de Crăciun pentru zodii.

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 11 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

VIDEO Marele Duce de Luxemburg a anunţat data abdicării sale în discursul de Crăciun

HotNews acum 7 ore
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat transferul de putere către fiul său cel mare, a dezvăluit data reală a predării ştafetei în timpul discursului său de Crăciun,

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/4°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/4°