Învinşii tac. Învinşii surclasaţi moral se revoltă

O anecdotă din fotbalul obişnuit, despre lumea abisală. Imediat înaintea reprizei a doua a meciului Portsmouth-Arsenal, Theo Walcott a băut o înghiţitură, după care a aruncat sticla cu apă în tuşă. Un tip s-a strecurat pe vîrfuri, trecînd neobservat printre jucătorii care intrau în teren. Băştinaşul avea ceva de făcut. A deschis repede sticla, a scuipat în ea, a închis-o şi a a?ezat-o la locul ei. Mişcarea a durat 10-15 secunde. Un gest discret şi intim. O trăire fără egal: mizerie omenească. Nu vă gîndiţi la secreţii.

Omul care i-a pregătit lui Walcott un coctail biologic spontan era suporterul lui Portsmouth. Pur şi simplu, omul iubea. Dar iubea în acel fel care face din fidelitate cea mai adîncă varietate a urii. Omul cu sticla detesta în acea clipă tot ce nu era Portsmouth şi ura din adîncuri orice înfăţişare a binelui. Căci se petrecuse ceva inacceptabil pentru glande: Arsenal obligase tribunele să recunoască luminozitatea binelui.

Arsenal conducea cu 2-0 la pauză, dar asta n-a fost o problemă. Criza a fost declanşat? de cu totul altceva: de un gest, deloc discret al lui Andrei Ar?avin. Căzut în careu după un acroşaj în forţă, Arşavin a ţîşnit în picioare, s-a întors spre arbitru şi i-a f?cut semn cu mîna că nu a fost faultat. Arbitrul a trecut peste mesajul lui Arşavin şi a dictat penalty. Asta contează mai puţin. Contează că onestitatea reflexă a lui Arşavin a testat profund natura umană. Putem suporta eşecul? Da. Putem suporta eşecul însoţit de generozitatea învingătorului? Abia asta e insuportabil. Învinşii tac. Învinşii surclasaţi moral se revoltă, mustesc în resentiment, zgîrie, sabotează şi, dacă au prilejul, scuipă în sticle.

Din această pornire care gîlgîie în oamenii sufocaţi de apariţia virtuţii urc? tiptil ororile clandestine: bomba lăsată în piaţă, urările de moarte grabnică