Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vorbe şi fapte în Coaliţie

Publicat in GAZETA de SUD, joi 14 mai 2009 ·

Deşi obişnuită, şedinţa de luni, 11 mai 2009, a Coaliţiei PSD - PD-L a fost pândită de ziare şi televiziuni cu un nesaţ depăşindu-l pe cel cu care sunt pândite, de obicei, căsnicia Monicăi Columbeanu cu Irinel Columbeanu, graviditatea Simonei Pătruleasa şi avatarurile erotice ale unui domn ce s-a făcut remarcat până acum doar prin condiţia de consort al Mihaelei Rădulescu. Aţâţarea cu care şedinţa Coaliţiei a fost pândită ar putea fi pusă sub semnul unei întrebări şi ea adusă în presa ce-şi zice şi de calitate din lumea tabloidelor cu tarabele pline de sâni şi buci. Se rupe sau nu Coaliţia de guvernare? Întrebarea, beneficiind de un dramatism rostuitor de tiraj şi rating, şi-a avut izvorul în câteva fapte petrecute la finele săptămânii trecute. Sâmbătă seară, invitat la una dintre numeroasele măcinări de cuvinte de la Realitatea TV, liderul PD-L, Vasile Blaga, s-a răţoit la Mircea Geoană. Mircea Geoană i-a răspuns răţoindu-se, la rându-i, la Traian Băsescu. Colac peste pupăză, oficiosul prezidenţial Evenimentul Zilei a publicat, invocând tradiţionalele surse, un material informativ despre un soi de ultimatum dat de Emil Boc unor miniştri PSD. Fără a sesiza absurdul situaţiei presupuse - Emil Boc dând ultimatumuri! -, miniştrii PSD s-au grăbit să dezmintă ipoteza. Spre bosumflarea fătucilor şi guguştiucilor din presă, la finele şedinţei, Dan Nica, lider PSD, vicepremier şi, mai ales, cel desemnat de regulă a vorbi despre relaţiile dintre Coaliţie, a declarat că la reuniune nu s-au abordat aşa-zisele tensiuni ivite în Coaliţie, deoarece acestea „au fost doar în mass-media“. Cât despre declaraţiile făcute de Vasile Blaga, Dan Nica le-a înfăţişat drept „o încercare să vadă dacă aveţi simţul umorului“. Sub puterea dezamăgirii că nu s-a petrecut ceea ce anunţaseră deja ca sigur - ruperea Coaliţiei, fătucile şi guguştiucii au dat fuga la Vasile Blaga. Liderul PD-L a bombăn

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 10 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 9 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 15 minute
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Furtunile mătură nordul și estul țării: județele vizate de cod roșu și portocaliu

Adevarul acum o ora
Meteorologii au emis vineri dimineață, 18 iulie, mai multe avertismente de cod portocaliu și roșu de furtună valabile în mai multe județe ale țării.

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 7 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 9 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Primăriile vor putea decide unde și dacă mai permit funcționarea sălilor de jocuri de noroc, spune Cseke Attila

Mediafax acum 2 ore
„Astăzi, primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcționarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizația de funcționare va fi dată de autoritățile locale”, a

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

17°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°