Steaua a primit ieri un avertisment şi o amendă de 50.000 de lei din partea Comisiei de Disciplină a FRF pentru incidentele de la meciul cu Dinamo. Sursa: Libertatea
Suporterii „roş-albaştrilor” au aprins atunci nenumărate torţe şi le-au aruncat în mijlocul sectorului ocupat de fanii „câinilor”, dar şi în teren. Propunerea de sancţionare cu interzicerea publicului pe stadion la următorul joc de pe teren propriu al steliştilor venise din partea Jandarmeriei, care a amendat clubul din Ghencea cu 100.000 de lei. Partida Steaua - Rapid, programată mâine-seară, în Ghencea, se va disputa cu spectatori în tribune.
Steliştii nu s-au temut prea tare de un verdict nefavorabil la comisie. Clubul din Ghencea n-a avut nicio reţinere în a da startul comercializării tichetelor chiar cu câteva ore înainte de a se întruni membrii Comisiei de Disciplină. La casele de bilete s-au strâns destui suporteri încă dinaintea orei oficiale de deschidere a ghişeelor.
Până la ora la care s-a luat decizia, Steaua anunţase deja că mai erau 12.000 de bilete, ceea ce înseamnă că mai mult de jumătate dintre locurile arenei din Ghencea erau deja arvunite. Dacă steliştii n-au avut nicio emoţie legată de un posibil verdict nefavorabil la comisie, rapidiştii au stat ca pe ghimpi în aşteptarea cotei de tichete pe care le-a rezervat-o clubul-gazdă.
Batista pe ţambal
Deşi au sperat că vor primi măcar cinci la sută din capacitatea arenei rivalilor (cât scrie la regulament), rapidiştii s-au văzut nevoiţi să accepte doar 450 de bilete. „Roşalbaştrii” au profitat de un document semnat de fostul oficial giuleştean Constantin Zotta, care a fost de acord cu o reciprocitate valabilă pentru 450 de tichete.
Deşi sunt cunoscute nenumăratele scandaluri cu tentă rasistă de la meciurile Steaua - Rapid, Ioan Igna, actualul şef al arbitrilor, crede