Colonele!, ţin minte scrisoarea ta din urmă cu un an, atît de bine încît nu mă feresc să-ţi spun că nu am avut chef să-ţi răspund; îmi urai să nu-mi pierd humorul, dar eram într-o perioadă cînd nu-l controlam cum trebuie; nu stau mai bine nici acum " fiul meu nu mi-a mai scris de trei luni… " însă de data asta ai fost mai epic, ai renunţat să-mi dai sfaturi şi să te mai crezi exemplar. Dacă vrei humor " ăsta-i cusurul tău: ai convingerea că eşti exemplar! Nimic nu e exemplar în lumea de azi " aşa cum mi-a scris-o, acum trei ani, fiu-meu (nu chiar) "de la facultate" " precizare care, de asemenea, te poate încredinţa că mai ştiu ceva din Caragiale.

Ca atare, nu-ţi voi spune ce părere am despre cartea cu Leonte Răutu, mi-o păstrez pentru nuvelele mele, mă simt mult mai bine în literatură decît în direct. În privinţa articolului acela cu Hruşciov, nu te mint cînd îţi spun că nu-l am în colecţia mea, dar că mi-ai făcut poftă să-l recitesc; voi ruga pe cineva să se ducă la Academie şi să mi-l caute " există acum, dacă tot există "o trudă a memoriei" ("travail de mémoire" îi zic francezii care nu te-ar lăsa să te amuzi de acest termen…), o specie de truditori specializaţi în căutarea de articole, mai mult sau mai puţin infamante, oameni care stau cu zilele spetindu-se să găsească " desigur contra-cost " pepitele de aur din păcătoşeniile trecute. Nu mi se pare nici inept, nici mîrşav. Doar defazat ca instinct şi în consecinţe. Fără aceşti proletari ai memoriei, cum ar fi editat fiica ta o utilă "antologie a ruşinii din presa românească"? Din cîte îmi aduc aminte " şi nu văd în asta nimic vanitos, ci doar un semn de sănătate mintală " articolul se numea "Esenţialul", era scris în 1955, înainte deci de Congresul 21 de la sovietici, mă entuziasmase o cuvîntare a lui Hruşciov la plecarea unei mulţimi de comsomolişti să desţelenească pămînturile secătuite din estul Rus