Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Către un inexistent colonel pensionar

Publicat in Dilema Veche, joi 14 mai 2009 ·

Colonele!, ţin minte scrisoarea ta din urmă cu un an, atît de bine încît nu mă feresc să-ţi spun că nu am avut chef să-ţi răspund; îmi urai să nu-mi pierd humorul, dar eram într-o perioadă cînd nu-l controlam cum trebuie; nu stau mai bine nici acum " fiul meu nu mi-a mai scris de trei luni… " însă de data asta ai fost mai epic, ai renunţat să-mi dai sfaturi şi să te mai crezi exemplar. Dacă vrei humor " ăsta-i cusurul tău: ai convingerea că eşti exemplar! Nimic nu e exemplar în lumea de azi " aşa cum mi-a scris-o, acum trei ani, fiu-meu (nu chiar) "de la facultate" " precizare care, de asemenea, te poate încredinţa că mai ştiu ceva din Caragiale.

Ca atare, nu-ţi voi spune ce părere am despre cartea cu Leonte Răutu, mi-o păstrez pentru nuvelele mele, mă simt mult mai bine în literatură decît în direct. În privinţa articolului acela cu Hruşciov, nu te mint cînd îţi spun că nu-l am în colecţia mea, dar că mi-ai făcut poftă să-l recitesc; voi ruga pe cineva să se ducă la Academie şi să mi-l caute " există acum, dacă tot există "o trudă a memoriei" ("travail de mémoire" îi zic francezii care nu te-ar lăsa să te amuzi de acest termen…), o specie de truditori specializaţi în căutarea de articole, mai mult sau mai puţin infamante, oameni care stau cu zilele spetindu-se să găsească " desigur contra-cost " pepitele de aur din păcătoşeniile trecute. Nu mi se pare nici inept, nici mîrşav. Doar defazat ca instinct şi în consecinţe. Fără aceşti proletari ai memoriei, cum ar fi editat fiica ta o utilă "antologie a ruşinii din presa românească"? Din cîte îmi aduc aminte " şi nu văd în asta nimic vanitos, ci doar un semn de sănătate mintală " articolul se numea "Esenţialul", era scris în 1955, înainte deci de Congresul 21 de la sovietici, mă entuziasmase o cuvîntare a lui Hruşciov la plecarea unei mulţimi de comsomolişti să desţelenească pămînturile secătuite din estul Rus

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 5 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 6 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 4 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 14 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 4 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 7 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 7 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

22°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°