Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blestemul prostatei

Publicat in Jurnalul, vineri 15 mai 2009 ·

Deja umblă vârtos prin popor ideea cum că acel cancer localizat la prostată este unul mai puţin fioros, care evoluează lent şi la vârste înaintate moare suferindul de altă boală şi nu de cancerul de prostată.

Numai că această ideea care a prins rădăcini în rândul populaţiei este uneori zguduită de nişte erate pe care le dă viaţa, erate triste, fiindcă mor bărbaţi nu aşa vârstnici şi doar într-un an de zile, cum a fost cazul marelui actor, marelui om de show, marelui făcător de emisiuni de radio şi marelui român, Florian Pittiş.

Chirurgul urolog, Cristian Surcel de la Centrul de transplant renal şi chirurgie urologică Fundeni, explică bolile de prostată. În primul rând, chestia cu un cancer blând în formă de prostată nu stă în totalitate în picioare. Tipurile de celule în cancer la prostată determină supravieţuirea mai lungă sau mai scurtă, determină evoluţia bolii, determină tratamentul. În efectul pozitiv al tratamentelor contează foarte mult şi stadiul în care intervine medicina asupra prostatei canceroase.

La bărbaţii tineri se întâlneşte des prostatita, o inflamaţie sau o infecţie a prostatei. Cercetările au stabilit că 40% dintre bărbaţii până la 40 de ani trec cel puţin printr-un episod de prostatită. Acestea se manifestă prin dureri în penis, în perineu, în anus, prin fenomene gastrice, dar oricum durerile sunt nespecifice.

Dar să trecem la acea mărire a dimensiunilor prostatei ca urmare a adenomului de prostată (boală necanceroasă), dar şi a cancerului de prostată. Din păcate, simptomele şi în adenomul necanceros, dar şi în cancerul de prostată sunt asemănătoare şi numai prelevarea prin puncţie a unei porţiuni de prostată şi examene de laborator duc la concluzia dacă este adenom sau cancer.

La 60 de ani, 20% dintre bărbaţi au adenom de prostată, iar la 80 de ani în jur de 80% suferă de adenom de

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 22 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru săptămâna 14 - 20 iulie 2025. Este multă forfotă în plan profesional la începutul săptămânii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 33 minute
Berbec În primele zile ale perioadei analizate ai nevoie de odihnă, retragere din forfota cotidiană și meditație interioară. Rezervă momente numai pentru tine și sufletul tău, lăsând deoparte grijile. Este o perioadă tensionată, cu suișuri și coborâ

Trump va trimite rachete Patriot în Ucraina. „Putin vorbește frumos, iar seara bombardează”

Adevarul acum 20 minute
Președintele american Donald Trump și-a anunțat intenția de a trimite sisteme de apărare aeriană Patriot în Ucraina, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra teritoriului ucrainean.

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

VIDEO Chelsea, campioana lumii: Victorie surprinzătoare cu PSG în finala CM al Cluburilor

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Chelsea este campioana lumii, titlu cucerit după ce a câștigat categoric, scor 3-0, finala Campionatului Mondial al Cluburilor disputată împotriva lui PSG. Porniți ca favoriți, francezii s-au văzut c

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°