Scăderea severă a economiei în primul trimestru a fost determinată în principal de contraperformanţa în industrie şi servicii şi face mai dificilă atingerea prognozei pentru întregul an convenite de autorităţi cu FMI şi CE, afirmă analiştii, care sunt surprinşi de amplitudinea declinului PIB. Institutul Naţional de Statistică a anunţat că economia s-a contractat cu 6,4% în primul trimestru comparativ cu perioada similară a anului trecut, respectiv cu 2,6% faţă de ultime
Scăderea severă a economiei în primul trimestru a fost determinată în principal de contraperformanţa în industrie şi servicii şi face mai dificilă atingerea prognozei pentru întregul an convenite de autorităţi cu FMI şi CE, afirmă analiştii, care sunt surprinşi de amplitudinea declinului PIB.
Institutul Naţional de Statistică a anunţat că economia s-a contractat cu 6,4% în primul trimestru comparativ cu perioada similară a anului trecut, respectiv cu 2,6% faţă de ultimele trei luni din 2008.
În acelaşi timp, economia a intrat în recesiune tehnică deoarece PIB-ul a scăzut, ajustat sezonier, două trimestre consecutiv comparativ cu trimestrele respective anterioare. În ultimul trimestru din 2008, economia a scăzut, ajustat sezonier, cu 3,4% comparativ cu trimestrul anterior.
„Rezultatele au fost peste aşteptările noastre şi ale pieţei şi ne gândim să ne revizuim descendent previziunea de PIB pentru anul acesta. Industria şi serviciile au fost principalele sectoare care au determinat o asemenea contracţie a economiei, în timp ce performanţa pozitivă modestă a construcţiilor şi a agriculturii nu a reuşit să contrabalanseze evoluţia din primul trimestru, mai ales că au o pondere scăzută în formarea PIB. Devine tot mai evident că românii şi-au modificat comportamentul de consum şi se orientează către economisire”, a declarat pentru Mediafax economistul-şef al Volksbank, Melania Hăn