Astăzi, la ora 13.30, are loc deschiderea oficială a Concursului Regional de Pian "Virtuozii", ediţia I. Evenimentul are loc în sala de audiţii a Şcolii "Vespasian Lungu", organizatoare a evenimentului alături de Consiliul Judeţean Brăila.
În deschidere concertează Irina Buleac, câştigătoarea premiului I la Concursul Naţional de Pian "Irina Şaţchi" şi pianista brăileancă Ioana Maria Lupaşcu, care s-a perfecţionat în Elveţia şi Italia. De la ora 15.00 începe marea competiţie. Sâmbătă, în intervalul orar 9.00 - 13.00 continuă concursul, iar la 13.30 are loc premierea celor mai buni participanţi. Urmează pauza de masă şi ultimele reprezentanţii din cadrul concursului. La ora 19.30, elevii sunt premiaţi.
Se vor acorda diplome şi distincţii în funcţie de punctajul obţinut. Pentru premiul I, concurentul trebuie să acumuleze un punctaj între 95 şi 100 puncte, pentru premiul II un punctaj între 90 şi 94 puncte, iar pentru premiul III, între 84 şi 89 puncte. Mai sunt acordate premii speciale pentru cea mai bună interpretare a unei piese româneşti şi premii de participare, pentru fiecare concurent.
Preşedintele juriului este pianista Ioana Maria Lupaşcu. Din juriu mai fac parte profesorii Mircea Petrescu, Adriana Burcă, Leonarda Gheţ şi Mircea Bogatu.
În competitie s-au înscris 81 de participanţi din judeţele Brăila, Tulcea, Galaţi, Constanţa, Vrancea şi Buzău. Dintre aceştia, 47 sunt concurenţi brăileni. Concursul se adresează tinerilor interpreţi cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani şi are ca scop canalizarea şi stimularea interesului tinerilor spre studiul muzicii în învăţământul de stat şi particular, ierarhizarea şi lansarea lor în viaţa muzicală locală, regională dar şi naţională. Printre obiectivele concursului se numară dezvoltarea capacităţilor interpretative, a celor de receptare a muzicii şi formarea unei culturi muzicale