Cât este el de Cannes, nu ştiu cine s-ar încumeta, în condiţii normale, să proclame, de pe acum, situarea festivalului la înălţime. A 62-a ediţie abia a deschis ochii, dar de data asta realitatea obligă: în timpul filmului de deschidere, cu toţii am zburat, pentru că, pur şi simplu, pelicula se numeşte „Up” („Sus”) - de Pete Docter, o admirabilă animaţie pe calculator în 3 D, marca studiourile Pixar, cea mai prosperă întreprindere cinematografică a momentului, specialistul numărul 1 al genului („Lumea lui Nemo”, „Wall-E”, cunoscute şi spectatorilor noştri).

Este prima oară, într-o istorie ce a început în 1946, când unui film de animaţie îi revine onoarea de a inaugura festivalul. Cu ochelarii speciali pe nas, am dat să prindem cu mâna unul dintre milioanele de baloane colorate, pe care morocănosul bătrân Carl le-a agăţat de coşul mult îndrăgitei sale case ameninţate cu demolarea, devenită o insolită navă aeriană.

Nici însoţitorii săi în călătoria fantastică nu au scăpat de atingerea noastră virtuală: bălţatul păsăroi Kevin, înalt de patru metri, băieţelul Russel care cunoaşte aventura doar din cărţi, câinele Doug.

Un film (în afara competiţiei) care, în mod sigur, a plăcut tuturor, înzestrare pe care preşedinta juriului, Isabelle Huppert, a mărturisit că nu se aşteaptă să o găsească peste tot, în cazul peliculelor din competiţie. „Nu poţi să mulţumeşti pe toată lumea, şi cred că nici nu ar fi bine, unii judecă cu mintea, alţii cu sufletul.

În ceea ce mă priveşte, cred că cel mai mult voi avea de luptat cu mine însămi, pentru că ştiu ce răspundere am” a spus, la conferinţa de presă, una dintre cele mai respectate actriţa franceze, antivedeta a cărei carieră este strâns legată de Cannes: 17 participări (record) ca interpretă a unor mari cineaşti, două premii de interpretare, pentru „Violette Noziere” (1978) şi „Pi