Persoanele care iau antidepresive sau antialergice riscă să aibă un libido diminuat.Astfel de medicamente inhibă regiunile din creier care controlează apetitul sexual. Dar şi administrarea de anticoncepţionale dereglează secreţia hormonilor sexuali. Citiţi şi
Plăcerea sexuală, neschimbată din preistorie
Dependenţa de sex, ascunsă sub cearşaf
Medicamentele cele mai incriminate de „uciderea” apetitului sexual feminin sunt anticoncepţionalele. „Acestea blochează ovarele şi, atunci, femeile nu mai au o secreţie naturală de hormoni feminini (progesteron şi estrogen).
Urmarea: şi secreţia de testosteron (hormonul masculin) este blocată. În funcţie de acest hormon variază apetitul sexual. Când nivelul e scăzut, şi libidoul este scăzut”, subliniază profesorul Constantin Dumitrache, medic primar endocrinolog la Institutul „C.I. Parhon” din Bucureşti.
Cercetătorii americani de la Universitatea din Boston au descoperit că efectele anticoncepţionalelor asupra apetitului sexual persistă chiar şi patru luni de la oprirea administrării lor.
Antidepresivele pot cauza disfuncţii erectile
Antidepresivele au şi ele frecvent un efect negativ asupra apetitului sexual, atât în rândul femeilor, cât şi în rândul bărbaţilor. Astfel de medicamente nu doar atenuează dorinţa sexuală, ci întârzie şi atingerea orgasmului. În cazul bărbaţilor, antidepresivele pot duce la apariţia disfuncţiei erectile.
Astfel de medicamente modifică nivelul anumitor substanţe chimice din creier, cum ar fi cel al serotoninei, implicată în declanşarea dorinţei sexuale. Şi antihistaminicele (medicamente folosite în tratarea alergiei) acţionează asupra anumitor regiuni din creier, responsabile de apariţia dorinţei sexuale şi orgasmului.
Medicamentele de reglare a tensiunii arteriale (betablocantele), admin