Calin Popescu Tariceanu, fostul premier, este de parere ca prin actiunile si deciziile care au un rezultat dezastruos, Cabinetul Boc poate fi numit, fara nicio retinere, Guvernul George Constanza, celebrul personaj din serialul "Seinfeld", care s-a hotarat intr-un episod sa faca lucrurile "pe dos".
"Am revazut episodul "The Opposite". George, care este eternul "ratat simpatic", a descoperit ca ratiunea il inseala si ca-i merge mult mai bine daca face exact invers decat considera la prima vedere. Si asa, George a reusit sa-si faca o prietena atragatoare si sa castige niste bani in plus.
Dupa ce s-a terminat episodul, am dat televizorul pe stiri. Si ghiciti pe cine am vazut?... pe Emil Boc. Dau din nou la episod si din nou la stiri. Asemanarea este izbitoare. Mi-am dat seama ca avem un guvern plin de versiuni autohtone si din "lumea politica" ale lui George Constanza", este atacul ironic pe care il lanseaza fostul premier pe blogul personal.
Tariceanu sustine ca actualului Guvern nu ii iese nimic, astfel ca in loc sa reformeze Educatia a scos orele de sport si in loc sa stimuleze mediul de afaceri a introdus impozitul forfetar.
"E ca si cum personajul George Constanza a fost teleportat din New York la Bucuresti, invitat la Palatul Victoria si lasat sa conduca tara. Sincer sa fiu am tot incercat in ultimele luni sa explic rational acestui Guvern ca genul de politica pe care o face va avea efecte dezastruoase", a mai comentat fostul premier.
Tariceanu crede ca "George Constanza de Romania", adica Guvernul Romaniei, trebuie sa aplice aceeasi metoda ca personajul din Seinfeld, si anume, sa faca exact contrariul a ceea ce crede ca ar fi bine.
"Prima lor intentie este sa creasca impozitele. Sa le scada. In loc sa creasca CAS, sa il scada. In loc sa adopte codurile prin asumarea raspunderii Guvernului, re