În campania electorală, Guvernul comunist de la Chişinău le-a cerut agenţilor economici să vireze în avans plăţi la buget, pentru a putea afirma că "Moldova nu este afectată de criza mondială". După alegeri însă autorităţile le-au trimis controale peste controale, ca să-i ruineze definitiv. Speriaţi şi revoltaţi, oamenii de afaceri din Republica Moldova îşi transferă afacerile în România.
Preşedintele în exerciţiu, Vladimir Voronin, a recunoscut că Moldova a fost lovită de criza mondială, dar a menţionat că Guvernul dispune de un program anticriză. El a subliniat că "o sarcină primordială a Guvernului este achitarea la timp a salariilor şi neadmiterea disponibilizărilor în masă".
În realitate, se întâmplă însă exact invers: Guvernul a cerut autorităţilor locale să reducă cheltuielile cu 20%, iar întreprinderile industriale se închid una câte una, trimiţând oamenii în şomaj. Mai mulţi primari şi preşedinţi de raioane au declarat că vor fi nevoiţi să închidă grădiniţele, iar elevii nu vor fi hrăniţi la şcoală.
Fostul ministru moldovean al Finanţelor, Mihai Manole, ne-a comunicat că există bănci moldoveneşti în prag de faliment: "Într-adevăr, sunt situaţii, sunt şi bănci concrete, bănci problematice. În condiţiile noastre, eu cred că oficialităţile nu trebuie să nege. Nu trebuie să iasă în fiecare zi ca să recunoască, dar e nevoie de un plan concret pentru depăşirea situaţiei", a spus Manole.
SANCŢIUNI
Liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vladimir Filat, a acuzat guvernarea comunistă că a ruinat pe termen lung economia şi a alungat agenţii economici din ţară: "După alegeri a început un adevărat război împotriva celor care activează în sectorul real al economiei. Sancţiuni peste sancţiuni, controale pe care nici nu ni le putem imagina... Să stoarcă cât mai mulţi bani din agenţii economici.
Pentru că înaintea campaniei elect