Mesajul a fost trimis. Multumesc!

261 de contracte de finanţare europeană au fost semnate în acest an

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 15 mai 2009 ·

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, Vasile Blaga, s-a întâlnit ieri, în Poiana Braşov, cu membrii Comitetului de monitorizare a Programului Operaţional Regional 2007-2013 pentru a face o evaluare a situaţiei fondurilor europene atrase de regiunile de dezvoltare din ţară. „Dacă în continuare se vor declara neinteresate anumite regiuni de dezvoltare, nu vom avea ce face şi vom transfera fondurile către cei care au proiecte. Nu ne putem permite să stăm până la calendele greceşti şi să nu atragem fonduri. Aşa că, din toamnă, vom aborda posibilitatea realocării fondurilor, atât între axele prioritare, cât şi pe domeniile principale de intervenţie”, a spus, ieri după-amiaza, ministrul Vasile Blaga. Până anul trecut, s-au semnat 40 de contracte de finanţare, din care 15 de asistenţă tehnică, iar de la începutul anului 2009 şi până la sfârşitul săptămânii vor fi semnate 261 de contracte. Valoarea totală a celor 301 contracte se ridică la 800 de milioane de euro. Suma pare mare, însă reprezintă doar 18% din valoarea totală a fondurilor alocate pe Programul Operaţional Regional. Pe primul loc la accesări de fonduri europene este Regiunea Nord-Est, care are 226 de proiecte, iar pe ultimul loc sunt Regiunea Sud, cu doar 44 de proiecte, şi Regiunea Bucureşti – Ilfov, catalogată de ministru drept „catastrofală”, cu un grad de utilizare de 1,7%. Regiunea Centru, din care face parte şi judeţul Braşov, are depuse pentru finanţare 131 de proiecte, a căror valoare se ridică la 134 de milioane de euro. Ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, Vasile Blaga, s-a întâlnit ieri, în Poiana Braşov, cu membrii Comitetului de monitorizare a Programului Operaţional Regional 2007-2013 pentru a face o evaluare a situaţiei fondurilor europene atrase de regiunile de dezvoltare din ţară. „Dacă în continuare se vor declara neinteresate anumite regiuni de dezvoltare, nu vom avea ce face

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 6 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 3 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 12 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 11 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°