Adolescenţii au rămas, din martie, fără bursele sociale acordate prin programul „Bani de liceu", prin reducerea plafonului de venit brut pe membru de familie de la 200 la 150 de lei, atât cât era în urmă cu patru ani, când a fost introdus acest ajutor social.
Potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa la începutul anului şcolar în curs, 3.340 de elevi se încadrau în prevederile programului, dar din luna martie 2009, o dată cu scăderea plafonului, doar 2.918 au mai putut primi bani. Plafonul de 200 de lei a fost introdus prin Legea bugetului pe anul 2008, însă Guvernul a omis să introducă această prevedere şi în Legea bugetului pe anul în curs. Ieri, ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Ecaterina Andronescu, a declarat că elevii care nu şi-au primit timp de două luni bursele vor primi banii retroactiv. Adolescenţii au rămas, din martie, fără bursele sociale acordate prin programul „Bani de liceu", prin reducerea plafonului de venit brut pe membru de familie de la 200 la 150 de lei, atât cât era în urmă cu patru ani, când a fost introdus acest ajutor social.
Potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa la începutul anului şcolar în curs, 3.340 de elevi se încadrau în prevederile programului, dar din luna martie 2009, o dată cu scăderea plafonului, doar 2.918 au mai putut primi bani. Plafonul de 200 de lei a fost introdus prin Legea bugetului pe anul 2008, însă Guvernul a omis să introducă această prevedere şi în Legea bugetului pe anul în curs. Ieri, ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Ecaterina Andronescu, a declarat că elevii care nu şi-au primit timp de două luni bursele vor primi banii retroactiv.