Acest articol nu vine ca o critică a meciului cu CS Otopeni, ci ar trebui interpretat ca o sugestie vizavi de parcursul din ultimele etape, când Universitatea şi-a îndeplinit parţial scopul (excepţie meciul de la Târgu Jiu), dar a practicat meciuri care au lăsat de dorit la capitolul fotbal. Şi asta deoarece, după seria de patru victorii consecutive, eram cu adevărat cea mai frumoasă echipă a campionatului. Aveam un joc deschis, cu multe pase legate, cu faze de poartă şi cu goluri grămadă. Nu aveam acea lehamite care pare să persiste acum în jocul multora dintre alb-albaştri. Nu vreau să fiu prea dur deoarece, repet, scopul scuză mijloacele, însă nu trebuie să ne rezumăm doar la a câştiga trei puncte, pentru că atunci ne-am transforma în genul de echipă asemănătoare Urziceniului sau Braşovului, pe care personal le detest prin prisma jocului practicat. Vinovaţi suntem, în opinia mea, doar noi, fiindcă nu ştim să ne impunem jocul în faţa unor echipe mult mai slabe. Într-un fel, şi acele patru victorii au pus presiune pe Costea şi compania. Nimeni nu a zis că, în afară de CFR şi Dinamo, Farul şi Oţelul se încadrează în acest sezon în capitolul echipelor medii spre slabe. Jocul prestat de alb-albaştri este haotic. Nu ştiu dacă poate fi contestată afirmaţia mea, dar simplul fapt că nu mai avem claritatea şi răbdarea de a construi din alte meciuri îmi susţin argumentele. Plus că unii jucători au început să dezamăgească, după ce au fost prea repede ridicaţi în slăvi. Iar la acest capitol, Costea II, căruia nu-i mai iese nimic de ceva timp, sau Gângioveanu, care nu a stat niciodată mai prost la capitolul centrări, lasă extrem de mult de dorit. Nu zice nimeni că trebuie să îi aruncăm pe banca de rezervă, dar nu ar strica un antrenament îndelungat sau o discuţie referitoare la importanţa posturilor ocupate în teren de cei doi. Dacă mai punem şi faptul că pe partea stângă a lui